Totodată, potrivit unui comunicat de presă al MS, DSP Bucureşti i-au mai fost repartizate, suplimentar, 20 de flacoane de 80 mg.
"Repartiţia a fost realizată la nivel judeţean, în funcţie de pacienţii raportaţi de spitale ca fiind confirmaţi cu COVID-19 şi internaţi în ATI la data de 27.10.2021, de pacienţii confirmaţi cu ventilaţie invazivă şi noninvazivă, de pacienţii confirmaţi cu COVID-19 care au nevoie de flux oxigen, precum şi de stocul de Tocilizumab existent la nivel de spital, în conformitate cu recomandările comisiei de boli infecţioase", se arată în comunicatul MS, citat de Agerpres.
Medicamentele vor fi ridicate de către direcţiile de sănătate publică de la Compania Unifarm SA, în vederea distribuţiei către spitale, în condiţiile procedurilor existente.
Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei ("furtună de citokine").