Testele din fazele 1 și 2 sunt primele efectuate pe om în cadrul dezvoltării oricărui tratament. Acestea urmăresc să verifice dacă nu este periculos și să furnizeze informații inițiale despre eficacitatea acestuia, însă faza a treia, care în mod normal se realizează pe un eșantion mai mare de persoane, va permite determinarea eficienței produsului, potrivit Ziare.com.
Pentru al doilea vaccin, Sanofi va realiza primele teste pe 415 persoane, primele rezultate fiind așteptate pentru al treilea trimestru, în vederea lansării fazei următoare.
Primul vaccin dezvoltat de Sanofi, elaborat împreună cu britanicii de la GSK, funcționează diferit, pe baza unei proteine recombinate. Dezvoltarea să a avut, însă, mai multe luni de întârziere în raport cu calendarul prevăzut și testele sunt abia în faza 2. Grupul farmaceutic speră totuși să-l poată lansa la sfârșitul acestui an.
La finalul lunii ianuarie, Sanofi a anunțat însă o premieră în sectorul farmaceutic. Laboratoarele companiei franceze vor produce vaccinul împotriva COVID-19 al concurenţei - Pfizer/BioNTech - vaccinuri ce vor fi produse în semestrul al doilea al anului. În ciuda acestui fapt, compania franceză și-a rezervat dreptul de a-și continua cercetările în vederea dezvoltării propriiilor vaccinuri.