Într-o zi de la mijlocul lunii mai a anului 1957 se stingea, în dormitor, aşezat în fotoliul său, scriitorul Camil Petrescu. Frumoasa casă din dorobanți are o poveste impresioantă, iar verişoara soţiei lui Camil Petrescu, Florica Ichim a dezvăluit-o. "Camil s-a folosit de banii încasaţi pentru romanul «Un om între oameni» ca să cumpere casa din Aleea Gaillac. Nevastă-sa voia casă proprietate. Camil a renovat-o după ce a cumpărat-o. Totul s-a făcut după indicaţiile lui", a spus, pentru ring, criticul de teatru Florica Ichim.
Acesta este fotoliul în care a murit CAMIL PETRESCU
Acasă la Florica Ichim se găsesc o parte din piesele de mobilier care i-au aparţinut lui Camil Petrescu, printre acestea aflându-se masa de lucru şi fotoliul în care s-a stins. "Camil şi Ghighi s-au hotărât să cumpere o casă înainte de 1953. În 1953 au divorţat. Au rupt relaţiile atunci, numai că au locuit împreună, inclusiv în casa din Aleea Gaillac, pe care au achiziţionat-o în 1955, înainte cu doi ani de moartea lui Camil. Mai târziu, în 1975, Ghighi i-a vândut casa lui Dan Iordăchescu. Copiii plecaseră în America încă din 1970, iar casa a putut-o vinde doar cu procură de la copii. Casa era în dreptul de moştenire al copiilor. Ea i-a vândut-o lui Dan Iordăchescu", ne-a povestit doamna Florica Ichim.
"Ghighii Marian a vândut la anticariat 90% din biblioteca lui Camil Petrescu înainte de a pleca în America.", Florica Ichim
Camil Petrescu a murit în 1957, la 4 ani după ce a divorțat de soția lui, Ghighi Marian.