Intr-un mesaj postat pe Facebook si intitulat "In vizita la Targsor, Purgatoriul Elenei", Ruxandra Dragomir spune ca vineri si-a vizitat prietena la penitenciarul pentru femei de la Targsor, unde aceasta a fost transferata din Arestul Politiei Capitalei.
"Ma intreb cate umilinte trebuie sa mai suporte Elena din cauza acestui sistem absurd, care i-a bagat viata intr-un malaxor menit sa o distruga.
Pentru prima data cand am mers la ea, am simtit ca intr-adevar ii este greu si toate aceste nedreptati colosale m-au facut sa am un nod in gat pe parcursul celor aproape doua ore petrecute impreuna.
Nu am putut vorbi decat din spatele unui panou de sticla securizata, printr-un telefon, pe rand. De parca Elena ar fi fost un criminal care trebuie sa stea intr-o cusca, un om caruia trebuie sa i se interzica orice contact cu alta fiinta umana. A fost degradant si dezumanizant", scrie Ruxandra Dragomir, conform Ziare.com.
Ea mai spune ca se bucura ca mama Elenei Udrea nu a venit si nu si-a vazut fiica in aceasta situatie foarte dificila:
"Niciun parinte nu ar trebui sa-si vada copilul intr-o asemenea ipostaza, mai ales ca vorbim de un om nevinovat, pentru ca procesul nici macar nu a inceput. Ma gandesc la toti cei care joaca la alba-neagra destine si vieti...".
Ruxandra Dragomir mai spune ca mancarea pe care i-a dus-o Elenei Udrea "a fost controlata gram cu gram" si s-a intors acasa cu mai mult de jumatate din cat voia sa ii dea.
"Nici macar o prajitura nu am reusit sa-i lasam, de 1 Mai, pe motiv ca are crema. Niste prune uscate s-au transformat si ele intr-un produs interzis, iar apa a fost verificata si ea sticla cu sticla.
Elena ne-a povestit de conditiile din penitenciar, de faptul ca nu are acces la dosar si ca nu-si poate suna avocatii sau familia pana marti, cand are contestatia la prelungirea masurii de arestare preventiva.
Intr-o asemenea situatie, cu atatea piedici si oprelisti, ce sperante poti sa ai daca nu ti se permite nici macar sa-ti aperi cauza? Acest regim de penitenciar pentru un om care nu a fost condamnat este o crima impotriva tuturor drepturilor si libertatilor umane", adauga Ruxandra Dragomir.
Elena Udrea, arestata preventiv in dosarul "Gala Bute", a fost transferata, joi, la Penitenciarul pentru femei de la Targsor (Prahova), unde urmeaza sa stea 21 de zile in carantina in sectia speciala. Tot aici a fost incarcerata si fosta sefa a DIICOT Alina Bica.