Primarul orașului Velykoburlutska din nord-estul Ucrainei a fost „capturat” de forțele ruse, anunță CNN
Este vorba de Viktor Tereșcenko, primarul localității Velykoburlutska din regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Oleh Syniehubov, șeful Administrației Regionale de Stat Harkiv.
„Astăzi avem confirmarea că rușii l-au capturat pe șeful comunității Velykoburlutska, Viktor Nikolaevici Tereșcenko. A fost răpit pur și simplu de la locul său de muncă și dus la secția de poliție locală.Nu-l vor elibera”, a spus Syniehubov.
Acesta a mai spuos că se încearcă eliberarea primarului cât mai repede, în curând teritoriile noastre ocupate vor fi din nou ale noastre”.
Deși forțele ruse nu au cucerit încă Harkov, populația civilă este „terorizată”, inclusiv șefii comunităților teritoriale din regiunea Harkov, a mai spus Syniehubov.
Capturarea primarului di nzona Harkov vine la o zi de la eliberarea primarului din Melitopol, din sud-estul Ucrainei, regiunea Zaporojie. Ivan Fedorov fusese capturat pe 11 martie și a fost eliberat după un schimb de prizonieri ruși.