"Delegaţia rusă a subliniat importanţa Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ca factor al stabilităţii europene şi globale", se arată în documentul delegaţiei.
Administraţia Vladimir Putin a condamnat decizia preşedintelui Donald Trump privind eventuala retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.
Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a declarat luni că Preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să discute cu omologul său american Donald Trump despre decizia acestuia de a retrage Statele Unite din Tratatul INF. Această discuţie ar putea avea loc n data de 11 noiembrie, când cei doi lideri se vor întâlni la Paris pentru ceremoniile de comemorare a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial.