Se pare că șoferii care donează sânge de două ori pe an vor avea parte de parcare gratuită oriunde în țară. Scopul este de a crește numărul de donatori de sânge, care reprezintă o problemă în România.
Cu toate acestea, scopul proiectului de lege aflat în dezbaterea senatorilor este modificarea Legii 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană.
„Persoanele care donează sânge de cel puţin două ori în decursul unui an calendaristic beneficiază de parcare gratuită în cadrul parcărilor publice de pe teritoriul României, timp de un an de la data efectuării celei de-a doua donări”, va scrie în Legea 282/2005, dacă proiectul de față va ajunge să se aplice, notează avocatnet.ro.
Astfel, dacă un donator îndeplinește toate condițiile pentru acordarea dreptului de parcare gratuită, respectiv donează sânge de cel puțin două ori în decurs de un an, accesul la parcarea gratuită se va prelungi cu încă un an, dreptul acordându-se de fiecare dată când vor fi îndeplinite condiţiile.
Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri sunt necesare norme metodologice, ce vor trebui elaborate de Ministerul Sănătății.
Conform inițiatorilor, „datele identificate plasează România la coada statisticilor privind numărul de donatori în lume (…). Aproximativ 4.500 de oameni donează sânge în fiecare lună în Capitală, dar ar fi nevoie de cel puţin 7.000 pentru a acoperi cererea de transfuzii de sânge. Cel puţin un milion de români sunt trataţi în fiecare an cu sânge donat”.