Conform barometrului european, peste 18% dintre români spun că au oferit diferite atenții doctorilor atunci când au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu alte cuvinte, 1 fin 5 români dă șpagă atunci când merge la spital sau la o altă unitate medicală.
Printre motivele pe care le invocă pacienții atunci când dau atenții doctorilor se numără faptul că se tem că nu vor beneficia de anumite servicii medicale, sau vor un tratament mai bun. Pe de altă parte, vor să beneficieze de servicii suplimentare pentru a se asigura că strarea lor de sănătate este una bună, însă sunt și situații grave în care doctorii condiționează actul medical de aceste sume sau de aceste atenții.
Ne reamintim de cazuri recente din spațiul public: Doctorul Dan Tesloianu, care ar fi cerut bani pentru implantarea dispozitivelor medicale, dar și șefa secției de Oncologie de la Suceava, care ar fi cerut bani bolnavilor de cancer pentru a le oferi tratament.
Pe de altă parte, ne arată datele, românii sunt printre europenii care au cea mai puțină încredere în sistemul medical din România.
Pentru a recăpăta încrederea românilor în sistemul medical, mai mulți medici au spus că această practică a șpăgii ar trebui să înceteze având în vedere că în ultimii ani salariile doctorilor s-au dublat. Printre aceștia, președintele Colegiului Medicilor a spus că pacienții nu trebuie să le ofere bani doctorilor pentru a beneficia de servicii medicale.