„Am participat astăzi la reuniunea Extraordinară a Consiliului TTE in format Energie, organizată la Bruxelles, pentru a discuta măsuri concrete de abordare a problemei prețurilor ridicate la energie și gaze naturale.
Acest nou set de măsuri completează cadrul existent la nivelul UE dezvoltat cu sprijinul statelor membre pentru a asigura reziliența și solidaritatea europeană în contextul crizei energetice determinate de războiul din Ucraina.
Noile măsuri vizează, printre altele, captarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică și alți actori din piața de energie electrică peste un nivel maxim de 180 Euro/MWh în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023 și utilizarea acestora pentru a finanța măsurile de protecție a consumatorilor finali de energie electrică, instituirea unei contribuții de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui și al rafinăriilor, demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.
În cadrul negocierilor, România a obținut garantarea faptului că măsurile deja adoptate la nivel național privind protejarea consumatorilor și captarea veniturilor realizate de toți participanții din piață (producători de energie din toate sursele de energie, traderi și furnizori), într-o abordare echitabilă pot fi menținute. România a promovat măsuri suplimentare de protejare a consumatorilor energo-intensivi, fiind importantă menținerea competitivității industriei europene și păstrarea locurilor de muncă.
Cu privire la piața gazelor naturale, am reiterat în cadrul dezbaterilor urgența implementării unui plafon la tranzacțiile cu gaze naturale pe piața angro europeană. Demersul este susținut de majoritatea statelor membre și vizează un tarif plafonat pentru importurile de gaze naturale indiferent de proveniență și pentru tranzacțiile interne, cu asigurarea securității în aprovizionare. Un tarif plafonat ar conduce la un preț mai redus la energia electrică produsă pe bază de gaze naturale, la agentul termic și la materia primă utilizată în industria de profil. De asemenea, România susține în continuarea activarea de urgență, înainte de iarna aceasta, a Platformei Energetice Europene pentru achiziția în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuție echitabilă a volumelor suplimentare de gaze și LNG atrase către UE.
De asemenea, România a indicat sprijinul pentru securitatea în aprovizionare cu gaze și energie electrică a Republicii Moldova, menționând declarația comună adoptată la Odessa în luna septembrie 2022 între România, Republica Moldova și Ucraina pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică, în special în perspectiva asigurării siguranței în aprovizionare a Republicii Moldova în această iarnă.
România și-a exprimat îngrijorarea alături de alte state membre față de scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltică și suportul pentru măsuri la nivel european de creștere a siguranței infrastructurii critice. De asemenea, a condamnat orice acțiuni deliberate de sabotare a rețelelor de aprovizionare la nivelul UE, cu impact asupra securității și rezilienței comunitare”, a anunțat ministrul Energiei.