"Primul, nu se înscrie în definiția dezastrelor această tragedie care s-a întâmplat. Al doilea, pașii erau exact aceiași și cu mecanismul activat și cu mecanismul neactivat. E vorba de decontarea cheltuielilor, iar resursele financiare nu au fost prioritare, în acest moment. Este o eroare care s-a strecurat cu privire la această informație legată de activarea mecanimului de ajutor pentru dezastre", a subliniat premierul interimar, potrivit Ziare.com.
În acest context, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a negat că ar fi pretins că România se descurcă și singură și că ar fi refuzat să ceară ajutor extern. Bănicioiu a cerut să nu i se răstălmăcească cuvintele, menţionând că încă din prima clipă a anunţat că orice ajutor este binevenit.
"Din primele ore ale accidentului, am fost alături de răniţi. Nu am spus că nu avem nevoie de ajutoare. Am spus că aducem medicaţie de nivel european. Nu am spus că în România mai bine decât în Germania. Din primul moment am spus că avem stocuri şi asigurăm tot ce trebuie şi ne cer medicii şi am precizat că acceptăm orice ajutor", a declarat Bănicioiu.
La întrebarea dacă are ceva să îşi reproşeze, ministrul Sănătăţii a precizat că îşi poate aduce reproşuri doar legat de incapacitatea de a schimba sistemul, cum nici alţii nu au reuşit: "Am să-mi reproşez foarte multe, la fel ca şi mulţi alţii care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul medical românesc. Până în ultima clipă intenţia mea este de a face tot ce este posibil pentru a salva cât mai mulţi oameni".
Potrivit lui Bănicioiu, următoarele șapte zile sunt critice pentru răniţi, iar principala activitate a spitalelor în acest moment este aceea de a stabiliza pacienţii.
Numărul persoanelor decedate, în urma tragediei din Clubul Colectiv, a ajuns la 38.