Harta a fost întocmită folosind baza de date Statista pentru PIB-ul fiecărei țări din 2000 până în 2022, folosind prețurile curente.
Este important de precizat însă că România a pornit de foarte jos și a avut (și încă are) de recuperat un decalaj uriaș, ținând cont că avea în anul 2000 un PIB de numai 37,28 miliarde de dolari. În 2022, acesta este estimat să ajungă la 286,51 miliarde de dolari, conform datelor Statista.
Spre comparație, Germania, motorul economiei europene, avea în anul 2000 un PIB de 1.948 miliarde de dolari, iar în 2022 acesta este estimat să ajungă în 2022 la 4.031 miliarde de dolari.
Decalajul încă existent se poate vedea cel mai bine în datele PIB per cap de locuitor. România a evoluat, într-adevăr, de la un PIB/capita de 1.669,98 dolari în anul 2000 la un PIB/capita de 14.825,21 dolari în anul 2022.
Însă spre comparație PIB per capita era în Germania de 24.003,70 dolari în anul 2000 și este în 2022 de 48.397,8 dolari.