Veniturile de protecţie socială au însumat, în 2022, 210,608 miliarde lei, în creştere cu 8,2% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 15%, în scădere cu 1,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”În anul 2022, veniturile de protecţie socială au însumat 210,608 miliarde lei, în creştere cu 8,2% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 15%, în scădere cu 1,4 puncte procentuale faţă de anul precedent; cheltuielile privind protecţia socială1 (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 226,526 miliarde lei (din care 225,236 miliarde lei reprezintă cheltuieli cu prestaţiile sociale), cunoscând o creştere cu 14,5% faţă de anul precedent”, arată datele INS.
Ponderea cheltuielilor de protecţie socială în PIB a fost de 16,2%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul 2021; cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 16,1% din PIB, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul 2021.
Ca şi în anii anteriori (2013-2022), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrâneţe) şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 49,9%, respectiv 27,9% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale.