Bărbatul, pe nume Emil Dan Sârbu, în vârstă de 46 de ani, din Timişoara, era inclus în cadrul operaţiunii Infra Americas 2014, derulată sub coordonarea Secretariatul General al Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol pentru prinderea urmăriţilor din categoria "most wanted".
Acesta a fost condamnat la 13 ani de închisoare, întrucât împreună cu alte persoane, a organizat o grupare specializată în trafic internaţional de droguri de mare risc (cocaină), pe relaţia America Centrală - România. El a fost dat în urmărire internaţională, în 2006, prin Biroul Naţional Interpol, din cadrul Poliţiei Române, în vederea arestării şi extrădării către România.
În cursul nopţii vineri spre sâmbătă, poliţiştii români l-au preluat pe Emil Dan Sârbu, adus în ţară de autorităţile costaricane.
Acesta a fost plasat într-unul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale Poliţiei Române.