El a adăugat că pentru Florin Cîţu un asemenea demers acum "ar fi un pic penibil".
"Eu le doresc succes. Să-l renegocieze. Pentru domnul Cîţu ar fi un pic penibil, pentru că e premierul care a semnat acel PNRR împreună cu preşedinta Comisiei", a afirmat Cioloş, sâmbătă, la Digi 24.
Liderul USL a subliniat că renegocierea PNRR ar însemna blocarea programului deoarece acest lucru ar presupune reorganizarea alocărilor bugetare, dar şi a reformelor.
"În primul rând, mie nu-mi e clar ce anume vrea domnul Ciolacu să negocieze sau să renegocieze în PNRR. (...) O renegociere ar însemna, practic, o întoarcere la zero, adică noi nu am mai avea PNRR, implementarea lui s-ar bloca şi el ar trebui rediscutat, renegociat şi am amâna implementarea PNRR pentru undeva anul viitor. Tot programul ar fi blocat sau, cum spun, depinde ce vor, de fapt. Dacă sunt chestiuni esenţiale, atunci tot programul ar fi blocat, pentru că ar presupune reorganizare de alocări bugetare, dar şi de reforme. Dacă sunt doar chestiuni punctuale, atunci programul ar putea să meargă în continuare aşa, dar până când se finalizează renegocierea, ceea ce a fost negociat rămâne în vigoare şi, oricum, se aplică. Deci, oricum, Guvernul şi Parlamentul vor trebui să pună în practică acele angajamente care sunt deja...", a adăugat Dacian Cioloş.
Acesta a precizat că, la fel ca şi în cazul celorlalte PNRR-uri convenite la nivelul UE, există posibilitatea unor ajustări, dar la jumătatea parcursului de implementare a programelor.
"Există posibilitatea, şi asta e cazul cu toate Planurile naţionale, la jumătatea parcursului implementării planului, deci undeva în 2023, şi Comisia intenţionează să vadă cum funcţionează implementarea programelor şi să propună ajustări, dacă va fi cazul. Dar asta va fi în 2023. Dacă Guvernul vrea acum să renegocieze, după ce ce abia a fost aprobat programul, din punctul meu de vedere asta ar însemna, în acest stadiu, practic, blocarea programului şi inclusiv a accesului la finanţare", a susţinut Cioloş.
El a punctat că, dincolo de "posibilitatea sau imposibilitatea" unei renegocieri a PNRR, este şi o "chestiune de seriozitate" din partea României.