DROB DE MIEL. Ingredientele principale pentru DROB DE MIEL sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte), pâine înmuiată în apă sau lapte. Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper). Prapurul mielului este aşezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne. DROBUL DE MIEL este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiţionale, existând o serie de variaţii ale reţetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul praporelui. În majoritatea variantelor se aşază ouă fierte în centrul acestuia.
Drobul este un preparat tradiţional care nu trebuie să lipsescă de la masa de Paşte. Acest preparat are un nivel mediu de complexitate şi nu trebuie să stai mai mult de o oră şi 30 de minute în bucătărie pentru a-l găti.
REŢETĂ DROB DE MIEL. Medicii nutriţionişti spun că drobul are un conţinut caloric redus şi poate constitui aperitivul perfect. O felie de drob conţine 80 de kilocalorii. Deoarece carnea de miel nu este pe placul tuturor, drobul poate fi făcut şi din carne de pui.
REŢETĂ DROB DE MIEL. Ingrediente DROB DE MIEL:
1 kg măruntaie de miel - ficat, plămâni, inimă, rinichi, splină
150 g unt sărat
2 cepe mari
6 ouă mari
3 legături de ceapă verde, tocate mărunţel
3 legături usturoi verde, mărunţit
100 g smântână
1 prapur de miel
2 legături pătrunjel, mărunţit
2 legături mărar, mărunţit
sare şi piper după gust
REŢETĂ DROB DE MIEL. Mod de preparare DROB DE MIEL:
REŢETĂ DROB DE MIEL. Se spală organele şi se pun la fiert, după ce sunt gata le dăm prin maşină de tocat înpreună cu carne de porc.
REŢETĂ DROB DE MIEL. Ceapă, usturoiul şi pătrunjelul se va tocă mărunt după ce au fost bine spălate şi se vor amestecă cu compoziţia de carne şi măruntaie se adaugă cele patru ou crude se condimneteaza după plac şi se omogenizează bine toată compoziţia, după aceea se unge o tavă cu ulei şi se aşează un strat de compoziţie şi se ornează cu ouă fierte tăiate rondele, iar se adaugă un strat de carne iar la sfârşit ouă.