"Echipele de intervenție rapidă ale CNAIR (cunoscute și ca SMURD-ul Autostrăzii), au finalizat lucrările pe Autostrada Soarelui, la km 13+100, iar circulația se desfășoara din nou pe ambele benzi, pe sensul de mers București-Constanța.
Balizele pentru semnalizarea lucrărilor temporare au fost îndepărtate de pe partea carosabilă iar restricția de viteză de 40 km/h a fost ridicată, la ora 12.30.
Rămâne însă în vigoare restricția de viteză de 80 km/h pe sectorul București- Fundulea (km 12-km 36), unde calea de rulare este construită din dale de beton.
Echipele de intervenție rapidă ale CNAIR patrulează permanent pe Autostrada Soarelui, monitorizează situația și intervin prompt acolo unde este cazul.
Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat pentru Realitatea TV că un astfel de fenomen nu este izolat, din cauza încălzirii vremii din ultimii ani şi a stării infrastructurii, iar în perioada următoare este posibil să se mai manifeste, din cauza temperaturilor ce pot depăşi 60 de grade Celsius la nivelul carosabilului.
CNAIR a anunțat săptămâna trecută că toate lucrările de reparații, atât de necesare, se suspendă din 15 iunie pe perioada sezonului estival.
Decizia a fost luată în urma protestului hotelierilor speriați de faptul că turiștii au început să își anuleze rezervările, din cauza timpului mare făcut pe autostradă.
Angajații CNAIR blocaseră pentru asfaltare ambele benzi pe sensul de mers către București, între localitățile Perișoru și Ștefan cel Mare, iar traficul fusese deviat pe celălalt sens. Hotelierii au ameninţat că nu vor mai plăti taxe și impozite, aşa că oficlaii de la Transporturi au decis ca toate lucrările pe A2 să fie suspendate din 15 iunie.
Au fost oprite inclusiv lucrările la tronsonul București-Fundulea, construit din plăci de beton.
Tronsonul București-Fundulea a fost inaugurat în 2004, iar reabilitarea este promisă din anul 2015.
sursă foto si video: CNAIR
inainte de reparatie
după reparatie: