Așa au fost luați de pe stradă și de acasă, în 2018, cei șapentrue profesori turci ai liceului Orizont din Chișinău. Lucrătorii de la Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova i-au dus, apoi pe dascăli la aeroport și i-au expulzat cu un avion în Istanbul. Profesorii fuseseră declarați indezirabili pentru că ar fi avut legături cu o organizație islamistă. Deși dascălii turci au cerut azil politic, spunând că vor fi torturați în Turcia după expulzare, Guvernul de la Chișinău nu a ținut cont de cererile acestora. Potrivit presei internaționale, cetățenii turci au fost condamnați imediat ce au ajuns pe mâna autoritățile de la Ankara. Profesorii au deschis un proces la Curtea Europeană a Drepentruurilor Omului pentru expulzarea abuzivă.
Vitalie Nagacevschi, avocatul profesorilor expulzați: Conform prevederilor naționale, combinate cu cele internaționale, trebuia să le înmâneze deciziile de îndepărtare și să le acorde un termen pentru contestarea acestor decizii și să pună în aplicare aceste decizii după controlul legalității, efectuat de instanța de judecată.
În iunie anul trecut, Republica Moldova a fost condamnată de CEDO, iar statul a fost obligat să plătească fiecărui profesor câte 25.000 de euro.
Acum și un cetățean român se află într-o situație similară. Fostului deputat Cristian Rizea i-a fost retrasă cetățenia moldovenească de către președintele Igor Dodon și, la câteva ore după, a fost reținut de polițiștii din Chișinău.
Cristian Rizea: Bună seara, Dodon si Plathoniuc pentru ei sunt cătușele astea. Spuneți-I lui Dodon că va ajunge pe 15 noiembrie la pușcărie
Reporter: Va extradeaza!
Cristian Rizea: Nu mă extrădează, pentru că există lege!
Reporter: Cereți azil?
Cristian Rizea: Am cerut deja!
Și în cazul său se discută despre varianta expulzării, în care autoritățile din România nu mai trebuie să trimită documente către omologii din Republică și Cristian Rizea ar putea fi adus mai repede în țară. Cu toate acestea, Ministerul Justiției de la noi a retrimis cererea de extrădare, însă fostul deputat nu poate fi trimis înapoi în România momentan. Motivul? Este solicitant de azil politic.
Corina Stratan, avocata lui Cristian CR: Domnul Cristian Mihai a cerut domnului președinte acordare de azil politic. Atât timp cât dumnealui are calitatea de solicitant al azilului, el nu poate fi suspus returnării în țara de origine. Deci nu poate fi vorba nici de realizarea procedurii de expulzare;
Deși magistrații de la Chișinău nu au suspendat ordinul lui Dodon, decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
Cristian Rizea susține că totul a pornit în momentul în care a început să face dezvăluiri în exclusivitate pentru Realitatea PLUS despre încrengăturile din statul paralel. Fostul deputat are de ispășit în țară o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare.