Într-o postare publicată pe site-ul ministerului de externe din Rusia, sâmbătă, este redat răspunsul Mariei Zaharova la o întrebare despre Republica Moldova pusă de un jurnalist în timpul unei conferințe de presă de vineri.
„Am urmărit îndeaproape formarea noului guvern al Republicii Moldova. Am observat că acest proces a fost însoţit de o creştere fără precedent a retoricii antiruseşti din partea autorităţilor de la Chişinău, pe baza unor informaţii neprobate despre un presupus plan rusesc de destabilizare a situaţiei din ţară, primite de la Kiev”, a spus Maria Zaharova, care a calificat aceste informaţii drept „ficţiune”.
„Dacă ne uităm la noua componenţă a cabinetului de miniştri din Moldova, devine clar că schimbările din acesta sunt mai mult de natură cosmetică. Unsprezece dintre cei cincisprezece membri ai acestuia şi-au păstrat posturile. Prin urmare, din păcate, este puţin probabil ca direcţia Chişinăului în ceea ce priveşte Rusia să se schimbe”, a declarat Zaharova.
„Am spus în repetate rânduri că sponsorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova conduc cu încredere ţara pe calea Ucrainei şi a statelor baltice”, a spus Zaharova.
„Se folosesc aceleaşi reţete - interzicerea presei indezirabile, persecutarea oponenţilor politici, limitarea utilizării limbii ruse, încercarea de a falsifica istoria noastră comună, limitarea artificială a contactelor politice, comerciale, economice şi umanitare cu Rusia, precum şi abandonarea statutului de neutralitate, care este garanţia suveranităţii, stabilităţii şi securităţii Republicii. Acest curs politic al autorităţilor moldoveneşti nu serveşte intereselor popoarelor noastre”, a mai spus Zaharova.