Ministrul Educației a anunțat că informațiile privind deschiderea anului școlar și ce vor face elevii pe 14 septembrie vor fi transmise de fiecare unitate de învățământ.
”Mai avem, practic, două zile și începem școala și avem unități de învățământ care nu au dispozitive, nu sunt tablete măcar pentru acei copii din mediile defavorizate”, a declarat Iulian Cristache - președinete Federeția Națională a Asociațiilor de Părinți, la Realitatea PLUS.
Nici cei care își vor duce copiii la școală nu sunt lipsiți de griji, mai ales că pandemia de covid se va suprapune cu sezonul gripal. Medicii le recomandă părinților să-i țină pe cei mici acasă dacă au febră sau tușesc.
Medicii de familie spun că de câteva zile nu fac altceva decât să elibereze adeverințe și avize epidemiologice pentru școli și grădinițe.
”Nu e important sa ne umplem de hârtii și adeverințe, cât mai important este să-i învățăm regulile. Trebuie să vadă din asta un joc și nu o corvoadă. Dacă li se va spune ”vai de mine, ce nenorocire”, copilul o să perceapă ca pe o corvoadă. Dacă li se va explica în joacă, atunci vor învăța și vor respecta regulile”, a spus un medic de familie.
În acest context, Grupul de Comunicare Strategică a publicat regulile pe care elevii trebuie să le urmeze pentru a nu se infecta cu noul coronavirus.
Elevii trebuie sa respecte 3 reguli de baza atunci cand se afla la scoală, dar si atunci cand folosesc transportul public in comun sau desfășoară activități in aer liber. In primul rand, sa poarte masca, sa isi dezinfecteze mainile si sa respecte distanta de minim 1 m. Exista si recomandări pentru cand sunt acasa: sa isi dezinfecteze obiectele cu care au mers la scoală, sa puna deoparte incaltamintea si imbracamintea si sa evite varstnicii.
”Orice parinte responsabil are temeri sa si trimita copilul in aceasta perioada, desi toti ne dorim sa ne trimitem copiii, inclusiv copiii. Avem nevoie de sprijinul parintilor din asociatiile de parinti, sa sprijine profesorii, sa existe o nota de respect reciproc ai sa trecem peste aceasta perioada dificila. Daca vom arata non stop, si eu am fost unul dintre ei, deficientele, dar cu 24 de ore inainte nu mai avem ce face si fiecare trebuie sa punem umarul si sa ajutam astfel incat sa avem un an cat de cat in regula”, a mai spus Iulian Cristache.