Potrivit ISUBIF, în aceste locaţii, în care se înregistrează un flux ridicat de refugiaţi, au fost amplasate corturi pentru acordarea primului ajutor, corturi pentru adăpostirea temporară a refugiaţilor aflaţi în tranzit, autospeciale de pompieri, ambulanţe SMURD şi SABIF.
''Acţionăm în sistem integrat, alături de Poliţia şi Jandarmeria Capitalei, respectiv Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Continuăm toate demersurile necesare pentru preluarea tuturor persoanelor şi cazarea acestora în centrele stabilite la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov. Ansamblul acţiunilor este gestionat prin Centrul Municipiului Bucureşti şi al Judeţului Ilfov de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei'', informează sâmbătă ISUBIF.