Ioan Bondrea a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că titlul de doctor nu mai este la fel de important ca odinioară, din cauza faptului că oricine a putut urma astfel de studii.
"Din păcate, s-a diluat doctoratul, pentru că foarte multă lume a vrut acest titlul doar aşa, de arătat. Doctor, îşi pun unii şi pe uşă. De aceea noi nu avem aceleaşi drepturi ca doctorii din Germania care au, de exemplu, titlul doctor trecut în paşaport. Aşa facem noi, cădem dintr-o extremă în alta. Trebuie să ştim că doctoratul este o formă de perfecţionare în mediul academic şi de cercetare. Punct", a spus Bondrea.
Bondrea a afirmat că problema doctoratelor şi cea a plagiatului au escaladat din cauza faptului că oamenii din sistem nu au ieşit să explice foarte clar cum stau lucrurile în acest domeniu.
"A fost greşeala noastră, a celor din sistem. Când au apărut primele suspiciuni sau fapte de plagiat nu am ieşit să explicăm foarte clar ce înseamnă o teză de doctorat, care sunt principiile pe care trebuie să le respecte. Depinde de domenii - dacă în zona inginerească ai nevoie de 60 -70 la sută aport original, în Drept cum să ai aport original, că legile sunt aceleaşi. Poţi doar să faci o analiză exhaustivă a unei teme sau să ai propriile interpretări. Nu există o lege anti-plagiat. Există o lege a dreptului de autor", a spus Bondrea.
El a susţinut că doctoratele ar trebui să fie responsabilitatea universităţilor.
"În problema doctoratelor, acestea trebuie să fie responsabilitatea universităţilor. Dacă se constată că au greşit, foarte bine, nu le mai dăm şcoală doctorală. Evaluăm periodic programele doctorale şi decidem", a afirmat rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
Bondrea a precizat că problema doctoratelor este una dintre chestiunile care ar trebui reglementate într-o viitoare lege a educaţiei.
Pe de altă parte, Ioan Bondrea a declarat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat de rector al Universităţii "Lucian Blaga" după expirarea mandatului, în primăvara anului 2016.
"Eu vreau să duc la bun sfârşit nişte proiecte care nu au fost finalizate, iar eu şi echipa de prorectori dorim să le continuăm, asta dacă lumea ne acordă această încredere. Sunt, în special, proiecte de infrastructură, cel mai important fiind cel al construirii unei săli de sport pentru universitate", a spus Bondrea.
El a precizat că se aşteaptă să aibă contracandidaţi, oricine putând să-şi depună candidatura pentru funcţia de rector, însă atuul său este transparenţa.
"Eu cred că atuul meu a fost, în primul rând, transparenţa şi recăpătarea încrederii în anumite zone - şi de conducere, dar şi administrative. Eu nu am făcut lucrurile acestea singur. Există în universitate o masă critică de colegi care au făcut ca această universitate să fie pe o pozitie de top în ţară, iar vocea universităţii se aude şi contează în orice dezbatere academică atât în ţară, cât şi în străinătate", a mai spus Bondrea.
Universitatea "Lucian Blaga" este cea mai mare instituţie de învăţământ superior de stat din judeţul Sibiu, având, anual, aproximativ 14.000 de studenţi înscrişi.