Mai mulţi lideri europeni au felicitat, joi seara, Ucraina şi Republica Moldova pentru desemnarea lor oficială drept ţări candidate la aderarea la UE, fapt ce a fost calificat la unison ca reprezentând un moment istoric, relatează Agerpres.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat convinsă că cele două ţări vor acţiona cât mai rapid posibil pentru a pune în practică reformele necesare, transmite Reuters.
"Nu poate exista un semn mai bun de speranţă pentru cetăţenii Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei în aceste vremuri tulburi", a declarat Ursula von de Leyen, adăugând că aceste ţări mai au teme de făcut.
"Sunt profund convinsă că decizia pe care am luat-o astăzi ne întăreşte pe toţi. Întăreşte Ucraina, R.Moldova şi Georgia în faţa agresiunii ruse", a subliniat oficialul european, precizând că decizia de joi "întăreşte Uniunea Europeană pentru că arată încă o dată lumii că UE este unită şi puternică în faţa ameninţărilor externe".
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat că statutul de candidat acordat Ucrainei şi R. Moldova este un "semnal foarte puternic faţă de Rusia", transmite AFP.
"Am făcut paşi uriaşi", a spus Macron, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
"Toate acestea le datorăm poporului ucrainean care luptă pentru a ne apăra valorile, suveranitatea şi integritatea lor teritorială, le datorăm şi R. Moldova, având în vedere situaţia sa politică, destabilizările prin care trece şi generozitatea de care a ştiut să dea dovadă", a continuat Emmanuel Macron."Procesul care începe va fi unul exigent", a mai spus liderul de la Palatul Elysee.
"De 27 de ori da!", a scris pe Twitter cancelarul german Olaf Scholz referindu-se la sprijinul unanim din partea tuturor ţărilor membre ale UE. "Iată o bună cooperare în familia europeană!" a adăugat Scholz, conform dpa.
Nici prim-ministrul Estoniei nu s-a lăsat mai prejos. Kaja Kallas a calificat această decizie drept o nouă pagină de istorie. "Acest lucru confirmă poziţia care se cuvine Ucrainei în Europa. Ei luptă pentru libertăţile şi valorile pe care se întemeiază UE", a adăugat oficialul de la Tallinn.