Este a doua zi a conferinţei de securitate de la München şi se anunţă şi astăzi discuţii aprinse. Dacă ieri principala temă pe agenda celor 30 de şefi de stat şi guvern prezenţi în Germania a fost situaţia din Siria, astăzi atenţia pare să se mute spre Rusia.
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a acuzat Occidentul că declanşează un nou Război Rece, prin politicile NATO faţă de Rusia, şi că sancţiunile suplimentare care vor fi impuse statutului rus după anexarea peninsulei Crimeea vor agrava şi mai mult tensiunile ruso-occidentale.
Medvedev a declarat sâmbătă, în cadrul conferinţei anuale de la Munchen pe tema securităţii, că preşedintele rus, Vladimir Putin a avertizat la evenimentul din 2007 că intenţia Occidentului de a construi un sistem antirachetă ar putea declanşa un nou Război Rece.
"Acum situaţia este mai gravă; progresele din 2007 sunt mult mai grave decât cele anticipate", a subliniat premierul rus.
Însă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a învinovăţit Rusia pentru tensiunile ruso-occidentale, scrie Mediafax.
„Am văzut o Rusie mai asertivă, o Rusie care destabilizează ordinea de securitate a Europei. NATO nu caută o confruntare şi nu vrem un nou Război Rece”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Iar acestea nu au fost singurele acuzaţii pe care le-a lansat la adresa Moscovei.
„Retorica, postura şi exerciţiile forţelor nucleare ale Rusiei au ca scop intimidarea vecinilor săi. Sistemul de apărare balistică al NATO nu este conceput, nici îndreptat împotriva Rusiei”, a spus Stoltenberg.
În plus, premierul Franţei a cerut Rusiei să înceteze bombardamentul asupra civililor sirieni.
„Franţa respectă Rusia şi interesele ei. Preşedinţii noştri discută în mod regulat unul cu celălalt. Dar, pentru a găsi calea păcii, a dialogului, bombardarea populaţiei civile (din Siria, n.r.) trebuie să înceteze!”, a spus Manuel Valls.