UPDATE 22.50 - Generalul care a coordonat o vreme operațiunile din Ucraina ar fi fost ucis
Suspans legat de soarta generalului Valery Gerasimov, unul dintre cei mai importanți comandanți ai lui Vladimir Putin. Mai multe surse ucrainene au afirmat că acesta ar fi murit în urma unei lovituri asupra unui post de comandă, iar Kremlinul nu a oferit, încă, o reacție. Pentru o perioadă de timp, Gerasimon a fost comandatul operațiunilor din Ucraina.
Diverse canale ucrainene au distribuit zvonurile, iar comandantul forțelor aeriene de la Kiev a lăudat „munca de luptă impecabilă” a echipajelor sale, potrivit The Daily Mail.
Cu toate acestea, Ucraina nu a susținut explicit că Gerasimov, în vârstă de 68 de ani se afla la postul de comandă sau că a fost ucis.
UPDATE 21:00 - Kadîrov propune să elibereze soldați ucraineni în schimbul ridicării sancțiunilor impuse membrilor familiei sale
Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, a propus eliberarea a 20 de prizonieri de război ucraineni în schimbul ridicării sancțiunilor occidentale impuse membrilor familiei sale, relatează Ukrainska Pravda citând agenția de știri de stat rusă TASS și RIA Novosti.
„Mama, soția, fiicele și nepoții nu sunt de vină. Ei nu au participat niciodată la jocurile politice. Nu au spus niciun cuvânt. Am luptat, voi lupta... Introduceți tot ce vreți împotriva mea, dar nu vă atingeți de familia mea, mama mea. Dacă viețile acestor oameni sunt importante pentru ei, atunci lăsați-i să-și schimbe soldații cu [ridicarea – n.red.] sancțiunilor”, a spus Kadîrov.
Kadyrov offered to release captured Ukrainian soldiers in exchange for lifting sanctions against members of his family:
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) January 5, 2024
"We have captives we have taken in Donetsk and Luhansk People\"s Republics. I\"m giving our guest (Scott Ritter, a pro-Russan US journalist) the list. If they… pic.twitter.com/qZVKPemptj
UPDATE 17:50 - Ucraina anunţă vineri că a doborât 21 dintre cele 29 de drone explozive lansate de Rusia în noaptea de joi spre vineri, fără să facă pagube importante, iar Rusia anunţă că a respins un nou atac cu drone ucrainene în Crimeea, relatează AFP.
UPDATE 17:00 - Autorităţile regiunii ruse Belgorod propun populaţiei evacuarea pentru a fi la adăpost în faţa bombardamentelor ucrainene
Autorităţile regiunii ruse Belgorod, învecinată cu Ucraina şi vizată de bombardamente ucrainene care se intensifică, le-au propus vineri locuitorilor evacuarea pentru a fi în siguranţă şi le-au cerut să-şi securizeze ferestrele pentru a se proteja de schijele obuzelor, relatează France Presse preluată de Agerpres.
Această regiune şi capitala sa cu circa 300.000 de locuitori sunt aproape zilnic de la sfârşitul lunii decembrie ţinta bombardamentelor ucrainene. Un astfel de atac de o amploare fără precedent a provocat sâmbătă 25 de morţi şi peste o sută de răniţi.
UPDATE 10:00 - Un fost vicepremier rus lansează amenințări asupra unui stat NATO.
Dmitri Rogojin, fost vicepremier rus și unul dintre cele mai influente personaje din cercul lui Putin, a lansat o nouă sarcină pentru Kremlin: un război împotriva Lituaniei.
Nou pachet de asistenţă militară din partea Germaniei pentru Ucraina
Germania a livrat Ucrainei un sistem de apărare aeriană Skynex, 10 vehicule blindate Marder, muniţie pentru tancurile Leopard şi alte ajutoare, în cadrul unui nou pachet de asistenţă militară către Ucraina, a anunţat guvernul german.
Kievul a cerut mai multe sisteme de apărare aeriană pentru Ucraina după ce Rusia a lansat atacuri aeriene în masă împotriva ţării în perioada sărbătorilor de iarnă, omorând şi rănind zeci de civili.
Cea mai recentă livrare a Germaniei include două radare de supraveghere aeriană TRML-4D, 30 de sisteme de detectare a dronelor, rachete pentru sistemele de apărare aeriană IRIS-T, 10 radare de supraveghere terestră GO12, muniţie de artilerie de 155 mm şi muniţie pentru arme de foc.
Guvernul german intenţionează să livreze Ucrainei încă patru sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T, un alt sistem Skynex cu muniţie, încă 20 de sisteme de detectare a dronelor, mii de mine antitanc şi alte ajutoare.
Germania a sprijinit în mod constant Ucraina cu livrări de arme şi echipamente de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei. Livrările provin de la armata germană şi de la contracte guvernamentale cu companii private.
Un atac ucrainean a lovit un post de comandă rusesc în Crimeea
Forţele ucrainene au lovit un post de comandă militar rusesc în apropiere de Sevastopol, în Crimeea ocupată de Rusia, a anunţat Direcţia de comunicare strategică a Forţelor Armate ale Ucrainei.
În ultimele luni, Crimeea a înregistrat o intensificare a atacurilor ucrainene în încercarea de a perturba logistica rusă şi de a deraia apărarea sa din sud.
Armata ucraineană nu a oferit detalii suplimentare cu privire la instalaţia vizată şi la consecinţele atacului.
Mai multe explozii au fost auzite în Sevastopol şi "una foarte puternică" în Evpatoriia, a relatat postul de ştiri Suspilne, citând locuitori din Crimeea.
Ministerul rus al Apărării a afirmat că forţele sale au doborât 10 rachete ucrainene deasupra Crimeei. Mihail Razvozhaev, şeful guvernului ilegal de ocupaţie rusă din Sevastopol, a numit atacul "cel mai mare din ultima vreme".
Autorităţile ruse din regiunile ocupate ar forţa adolescenţii ucraineni să se înregistreze în armată
Autorităţile ruse din sudul Ucrainei intenţionează să forţeze toţi adolescenţii locali în vârstă de 17 ani să se înregistreze la birourile de înrolare militară controlate de Rusia începând cu luna martie a acestui an, a raportat Centrul Naţional ucrainean de Rezistenţă.
Măsura face parte din pregătirile Rusiei pentru o campanie de mobilizare în masă în teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit centrului condus de armata ucraineană.
Rusia ar fi recrutat zeci de mii de cetăţeni ucraineni din părţile ocupate ale Ucrainei pentru a lupta împotriva propriei lor ţări de la începutul invaziei.
Se crede că mulţi dintre ei au fost ucişi în acţiune, deoarece Moscova ar fi folosit aceste persoane drept carne de tun. "Inamicul beneficiază de pe urma morţii ucrainenilor, indiferent de partea în care luptă", a scris centrul.