UPDATE 22.00 - Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a vizitat sâmbătă oraşul-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră, unde a văzut pentru prima dată pagubele provocate de atacurile ruseşti asupra oraşului.
Cartierul vechi al Odesei şi Catedrala ortodoxă istorică Schimbarea la Faţă, aflată în apropierea portului, au fost grav avariate de un bombardament rus în iulie. În timp ce a vizitat catedrala, Borrell a calificat "barbar" atacul rus asupra oraşului.
Infrastructura portuară care este vitală pentru exporturile de cereale ale Ucrainei a fost lovită recent de atacuri ruseşti.
"Acesta este un exemplu bun al modului în care Rusia încearcă să distrugă Ucraina", a spus Borrell, indicând spre ruinele din spatele lui.
UPDATE 20.00 - Un incendiu de proporţii a izbucnit sâmbătă după ce o conductă de petrol s-a rupt în vestul Ucrainei, fiind rănite trei persoane, au declarat serviciile de urgenţă, relatează AFP, conform Agerpres.
"La ora locală 17:00 (14:00 GMT), lângă satul Strymba, din districtul Nadvirna, s-a rupt o conductă de petrol (150 de milimetri în diametru)", a menţionat Serviciul naţional de urgenţă al Ucrainei, adăugând că petrolul scurs a fost răspândit pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi.
UPDATE 16.00 - Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a promis sâmbătă că Rusia va ocupa mai mult teritoriu în Ucraina, la un an de la pretinsa anexare a patru regiuni ucrainene, prezentată de Vladimir Putin ca împlinirea proiectului imperial al „Noii Rusii”, relatează AFP.
„Operațiunea militară specială (în Ucraina) va continua până la distrugerea completă a regimului nazist de la Kiev și eliberarea teritoriilor inițial rusești din mâinile inamicului”, a scris Medvedev pe Telegram.
"Victoria va fi a noastră. Și mai multe regiuni noi se vor alătura Rusiei", a continuat numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei și susținător zelos al războiului Kremlinului din Ucraina.
UPDATE 15:00 - Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că dorește să transforme industria de apărare a Ucrainei într-un „mare centru militar” printr-un parteneriat cu producătorii occidentali de arme pentru a crește proviziile de arme pentru contraofensiva Kievului împotriva Rusiei, scrie Reuters. De altfel, companiile franceze și germane de apărare înființează ateliere locale în Ucraina pentru întreținerea armelor - un prim pas către fabricarea de arme în această țară, potrivit Politico.eu.
UPDATE 12:00 - Vladimir Putin, anunțul făcut la un an de la anexarea unor teritorii din Ucraina - Care este planul
Sâmbătă, la împlinirea unui an de când Rusia a proclamat anexarea regiunilor ucrainene Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, preşedintele rus Vladimir Putin a promis reconstrucţia regiunilor afectate de război, transmite dpa.
UPDATE - Concert la Moscova pentru anexarea regiunilor ucrainene, dar fără Putin: evenimentul nu va fi difuzat pe niciun canal
În Piaţa Roşie din Moscova este programat pentru azi un concert pentru a sărbători prima aniversare a anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. Preşedintele rus Vladimir Putin nu participă la eveniment. Novaya Gazeta relatează pe Telegram. Concertul „One Country, One Family, One Russia” va dura două ore şi va vedea alternând pe scenă artişti care participă regulat la acest tip de iniţiative, precum „Lube”, Shaman, Polina Gagarina, Grigory Leps, Oleg Gazmanov.
De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, aminteşte mass-media rusă Meduza, Putin nu a ratat nicio ocazie de a apărea la aceste evenimente, dar de data aceasta, ofiţerul său de presă Dmitri Peskov, a informat că „nu este în planul lui” să participe. Concertul, spre deosebire de evenimente similare anterioare, nu va fi difuzat nici pe canale federale, nici pe internet. Preşedintele rus a semnat o lege care indică 30 septembrie ca dată oficială a „reunificării” celor patru regiuni în Federaţia Rusă. Iar 30 septembrie 2023 marchează un an de la anexare.
UPDATE - Azi, mesaj video de la Putin, de Ziua Reunificării
Un mesaj video de la preşedintele rus, Vladimir Putin, este aşteptat azi, cu ocazia „Zilei Reunificării”, în care Rusia sărbătoreşte anexarea teritoriilor a patru regiuni din sudul şi estul Ucrainei (Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk), a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că Putin îi va felicita pe ruşi. La 30 septembrie, în urmă cu un an, Putin a semnat anexarea acestor teritorii la Rusia, în urma referendumurilor nerecunoscute de comunitatea internaţională.
UPDATE - Noua rundă de recrutare a Rusiei va include teritoriile ocupate
Campania de recrutare de toamnă a Rusiei, care va începe la 1 octombrie, va include oficial regiunile din Ucraina aflate sub ocupaţie militară, a anunţat Ministerul rus al Apărării.
Recrutările din toamna anului 2023 va include zonele anexate din regiunile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie.
Decretul, promulgat de Vladimir Putin, va chema 130.000 de recruţi de cetăţeni la serviciul militar obligatoriu. Rusia desfăşoară două campanii de recrutare pe an, în primăvară şi toamnă.
UPDATE - Germania critică decizia privind Jocurile Paralimpice de la Paris
Şeful Comitetului Paralimpic german, Julius Beucher, a criticat decizia IPC de a permite sportivilor ruşi şi bieloruşi să concureze ca neutrali la Jocurile Paralimpice de la Paris de anul viitor.
"Acesta nu este un moment grozav pentru comunitatea de valori a IPC", a declarat Beucher pentru agenţia de presă dpa. "Încă mai există un război în desfăşurare. Mai teribil decât înainte".
Beucher a afirmat că nu a existat "nici măcar un singur cuvânt de regret" cu privire la război din partea Comitetului Paralimpic rus. "Dimpotrivă. Ei îndeamnă la război, glorifică crimele şi omorurile".
UPDATE - Deţinuţii ruşi ucişi în războiul din Ucraina "şi-au dat viaţa pentru patrie", susţine Putin
Deţinuţii ruşi care au luat parte la războiul din Ucraina şi au murit "s-au răscumpărat pe deplin", a declarat Vladimir Putin.
În cadrul unei întâlniri televizate cu oficiali, Putin a spus despre deţinuţi: "Ei sunt morţi. Toată lumea poate face unele greşeli, au făcut-o cândva. Dar ei şi-au dat viaţa pentru patrie şi s-au răscumpărat pe deplin".
La începutul acestui an, s-a raportat că deţinuţii ruşi erau trimişi pe frontul armatei.
New York Times a relatat că Ministerul Apărării a înrolat mii de deţinuţi din închisorile ţării în unităţi speciale numite "Storm Z" în februarie.
Specialişti vor merge în Ucraina pentru a planifica producţia de apărare antiaeriană
Specialişti vor sosi în Ucraina în viitorul apropiat pentru a întocmi planuri de producţie de echipamente militare, a declarat şeful de cabinet al preşedintelui.
Vorbind cu reporterii, Andriy Yermak a declarat: "Cred că foarte curând vor sosi aici specialişti care vor face un plan pentru producţia proprie a tot ceea ce avem nevoie. În primul rând, acest lucru se referă la apărarea antiaeriană".