UPDATE 00.00 - Statele Unite nu consideră că conflictul din Ucraina se află într-un impas, a declarat marți consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.
- „Am spus mereu în mod clar că acest câmp de luptă este foarte dinamic... există acțiuni de atac și de apărare de ambele părți, în mai multe puncte de-a lungul unei linii de front foarte extinse”.
- „Vedem că [Ucraina] continuă să cucerească teritorii în mod metodic și sistematic” - a spus Jake Sullivan în cursul unui briefing de presă.
UPDATE 21.00 - Preşedinţia Republicii Moldova informează marți că președinta Maia Sandu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul reuniunii din Grecia.
Potrivit comunicatului, cei doi oficiali au discutat despre tranzitul de grâne ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova, despre ultimele evoluţii de pe front şi despre parcursul european.
„În această săptămâna, când Republica Moldova şi Ucraina îşi marchează Ziua Independenţei, am discutat despre cât de importante sunt pacea şi libertatea pentru ţările noastre. În pofida situaţiei regionale dramatice, ambele ţări fac reforme complicate şi paşi concreţi ca sa accelereze iniţierea negocierilor de aderare la UE”, a subliniat Maia Sandu.
Ea a discutat de asemenea cu Volodimir Zelenski despre cel de-al treilea summit al Platformei Crimeea la nivel de şefi de stat şi de guvern, care va avea loc miercuri, 23 august. Republica Moldova va fi reprezentată la acest eveniment de prim-ministrul Dorin Recean, precizează comunicatul.
„Moldova se bucură astăzi de pace datorită curajului poporului ucrainean. Moldova este alături de Ucraina, alături de ucrainenii care luptă pentru a-şi apăra pământul şi dreptul de a-şi decide propriul viitor”, a mai spus Maia Sandu, citată în comunicat.
UPDATE 20.00 - Președintele Vladimir Putin l-a demis pe generalul Serghei Surovikin, suspectat de coluziune cu mercenarii Wagner, din funcția de comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei pe care acesta o ocupa încă de dinaintea începerii războiului, a declarat marți un proeminent jurnalist rus citat de Reuters.
UPDATE 18.00 - Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a respins din nou posibilitatea semnării unui acord de pace cu Moscova în schimbul renunțării la o parte din teritoriul ucrainean.
Kuleba și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul pe care l-a primit Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse, afirmând că, prin urmare, termenii de pace pentru Kiev nu pot semăna cu Tratatul de pace de la Moscova semnat în 1940 de Finlanda în urma agresiunii sovietice.
„Nu vom semna un acord similar cu cel semnat de Finlanda”, a spus el.
UPDATE 17.00 - Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei efectuează marți percheziții la mai multe comisii militare și comisii medicale militare dintr-o serie de regiuni ale țării pe fondul suspiciunilor de eliberare a unor derogări de la serviciul militar obligatoriu în schimbul unor foloase necuvenite.
UPDATE 13.50 -Ucraina a anunțat marți că trupele sale au intrat în satul strategic Robotyne din sud-estul țării, un potențial avans semnificativ în contraofensiva sa împotriva forțelor rusești, transmite Reuters. Ministerul Apărăii de la Kiev a postat și filmări în care femei în vârstă îi sărută pe soldații urcaineni și le mulțumesc că le-au eliberat.
UPDATE 11.10 - Un bombardier supersonic rusesc, distrus într-un atac cu dronă la o bază aeriană situată la peste 600 de kilometri de Ucraina
Ministerul rus al Apărării a menționat atacul într-un comunicat, fără a preciza care a fost ținta, ci doar că un incendiu a fost stins rapid și insistând mai ales asupra anihilării dronei inamice.
Ministerul rus al Apărării evocă o „dronă de tip elicopter”, ceea ce sugerează că este vorba despre un dispozitiv ieftin, disponibil în comerţ, care poate fi lansat pe o distanţă scurtă. În schimb, bloggerii militari prezenți pe aplicația Telegram sau pe platforma X, fostul Twitter, au relatat pe larg despre atacul de la baza aeriană Solți-2, situată în regiunea Novgorod, la aproximativ 185 de kilometri sud de Sankt Petersburg și 650 de kilometri nord de granița cu Ucraina.
UPDATE 8:50 Este alertă la Moscova, iar aeroporturile din jurul capitalei Rusiei au fost închise temporar
Este alertă la Moscova, iar aeroporturile din jurul capitalei Rusiei au fost închise temporar, în urma unor atacuri cu drone. Autoritățile au anunțat că au doborât 4 drone ucrainene în suburbiile Moscovei, marți dimineață. Armata Rusă a transmis că cele 4 dispozitive zburătoare explozive ucrainene au fost doborâte în apropiere de Moscova și deasupra regiunii Briansk, la granița cu Ucraina. Conform oficialilor ruși, nu s-au înregistrat victime.
UPDATE 7:20- Drone ucrainene interceptate în apropierea capitalei ruse.
Primarul capitalei ruse, Serghei Sobyanin, a declarat că sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au interceptat și neutralizat două drone în noaptea de 22 august.
UPDATE 5.00: Conform Kyiv Independent, liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a dezvăluit într-un mesaj video pe Telegram că se află în prezent pe continentul african.
Acest mesaj video a fost făcut public pe 21 august pe canalul Telegram intitulat „Razgruzka Vagnera” („Misiunea lui Wagner”).
În înregistrare, Prigozhin, purtând uniformă militară, apare într-un deșert, având în spate un contingent de soldați.
„Wagner efectuează misiuni de explorare și extindere. Ne străduim să mărim influența Rusiei pe toate continentele și să contribuim la libertatea Africii. Dorim prosperitate și justiție pentru națiunile africane, în timp ce reprezentăm un pericol pentru organizații precum ISIS, Al-Qaida și alte grupări similare”, afirmă el în video.
În plus față de acuzațiile de comitere a crimelor de război în Ucraina, în special în Bakhmut, după ce Rusia a eliberat și a trimis în luptă indivizi condamnați pentru crime și violuri, Grupul Wagner a fost, de asemenea, acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură și crime în țări precum Mali, Siria, Libia, Republica Centrafricană, Sudan și Mozambic.