UPDATE 22:00 Invazia Ucrainei a fost decisă numai de Vladimir Putin și de un cerc foarte restrâns de consilieri ai săi, care nu îi includea nici pe directorii de la Kremlin, nici pe ministrul de externe, Serghei Lavrov. Iar ceea ce în planul președintelui rus trebuia să fie „un strălucitor și relativ nesângeros război-fulger”, cu ocuparea Kievului finalizată în câteva zile, s-a dovedit a fi „o mlaștină de proporții istorice pentru Rusia”.
UPDATE 21:30 - Polonia anunță că va da Ucrainei încă 10 tancuri Leopard 2, 60 de tancuri PT-91 și T-72 modernizate. Anunțul a fost făcut de șeful Biroul premierului polonez - Michał Dworczyk.
#Poland will give #Ukraine another 10 Leopard 2 tanks, as well as 60 upgraded PT-91 and T-72 tanks.
— NEXTA (@nexta_tv) February 27, 2023
This was stated by the head of the office of the Prime Minister of Poland, Michał Dworczyk. pic.twitter.com/DBOOlunM9d
UPDATE 20:41 - Actorul american Steven Seagal, adevărat propagandist al Kremlinului, cunoscut pentru poziția sa pro-Putin și a invadării Ucrainei, a primit Ordinul Prieteniei din partea președintelui rus.
UPDATE 19:00 - UE a anunțat luni că prelungește cu un an sancțiunile împotriva Belarusului pentru continuarea represiunii de către regimul lui Alexander Lukașenko și pentru sprijinul acordat de acesta războiului dus de Rusia în Ucraina. Președintelui Alexander Lukașenko și altor 194 de personalități apropiate regimului li s-a interzis intrarea în UE, iar activele lor au fost înghețate, potrivit AFP.
UPDATE 18:00 Armata ucraineană a adus trupe la granița cu Transnistria, pentru a se asigura astfel că va respinge orice amenințare din partea Rusiei. Debarcarea rușilor în regiunea separatistă a Republicii Moldova este imposibilă, au mai transmis oficialii de la Kiev, pentru că ar presupune traversarea spațiului aerian al țărilor NATO sau al Ucrainei.
UPDATE 14:56 - Rusia susține că a doborât cinci drone lansate de Ucraina – și a distrus un depozit de muniții în apropierea orașului Bahmut din estul țării, relatează Sky News.
Ministerul rus al Apărării a declarat luni că a doborât, de asemenea, patru rachete HIMARS.
Acest lucru se întâmplă în timp ce Rusia își continuă demersul de a captura Bahmut și de a prelua controlul asupra regiunii industriale Donbas din estul Ucrainei.
UPDATE 13:55 - Guterres: Invazia Rusiei a declanșat „cele mai masive încălcări ale drepturilor omului”
Invazia Rusiei în Ucraina a declanșat „cele mai masive încălcări ale drepturilor omului pe care le trăim [astăzi]”, a declarat luni secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, relatează CNN.
„A dezlănțuit moartea, distrugerea și strămutarea pe scară largă”, a mai spus șeful ONU.
UPDATE 12:00 - Fost consilier al Kremlinului, mort la 71 de ani. Cum l-a ajutat pe Putin să câștige alegerile în 2000
Lovitură dură pentru Vladimir Putin! Politologul rus Gleb Pavlovski, fost consilier al Kremlinului, a murit luni la vârsta de 71 de ani, în urma unei boli grave, scrie The Moscow Times.
UPDATE 10:00 - Rusia, îngrijorată de exploziile misterioase din jurul orașului ocupat Mariupol
Cel puțin 14 explozii au avut loc în jurul Mariupol, oraș important pentru Moscova, fiind singurul cucerit în 2022 pe care încă îl controlează, îi îngrijorează pe oficialii pro-ruși din orașul portuar, potrivit evaluării de luni dimineață a ministerului britanic al apărării.
Din 21 februarie, oficialii pro-ruși au anunțat cel puțin 14 explozii în jurul orașului Mariupol, ocupat de Rusia.
Printre locurile incidentelor s-au numărat un depozit de muniție de la aeroport, două depozite de combustibil și o uzină siderurgică pe care Rusia o folosește ca bază militară. Mariupol se află la cel puțin 80 km de linia frontului.
UPDATE 7:05 - Demitere de top la vârful armatei ucrainene. Decretul semnat de Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a demis duminică un înalt comandant militar care a contribuit la conducerea luptei împotriva trupelor ruse în estul ţării, fără însă a-şi motiva decizia, informează Reuters.
Printr-un decret scurt, preşedintele Zelenski a anunţat demiterea lui Eduard Moskaliov din funcţia de comandant al forţelor comune ale Ucrainei, care sunt angajate în lupte în regiunea Donbas.
UPDATE 6:10 - 3,25 milioane de dolari pentru ambulanţe destinate Ucrainei, donate de un miliardar american
Miliardarul Bill Ackman, administrator al unui fond de investiţii, a promis să doneze 3,25 milioane de dolari pentru a ajuta la cumpărarea de ambulanţe pentru Ucraina, potrivit unui coleg investitor care a menţionat o conversaţie cu acesta, informează luni Reuters.
UPDATE 5:30 - Medvedev amenință din nou cu un război nuclear
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse şi un fidel suporter al actualului şef de stat, Vladimir Putin, a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii luni, că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, reiterându-şi ameninţarea nuclear în contextul războiului din Ucraina, informează Reuters.
UPDATE 4:50 - Lukașenko aruncă bomba! Aliatul lui Putin acuză Occidentul că vrea un conflict prin unirea Moldovei cu România
Aliatul fidel al lui Putin aruncă bomba. Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus, susține că Ucraina nu dorește un nou front în Transnistria dar Occidentul vrea unirea Republicii cu Moldova și profită de zona sepaaratistă pentru a destabiliza situaţia din regiune.