UPDATE 23.00 - Decizie fulger a americanilor după ce un balon spion chinezesc a zburat pe teritoriul SUA, în pragul vizitei programate la Beijing a secretarului de stat american Antony Blinken, în contextul tensiunilor dintre China și SUA.
Secretarul de stat american Antony Blinken și-a amânat vizita programată în China, unde trebuia să se întâlnească cu omologul său chinez și cu președintele Xi Jinping, după ce un balon spion chinezesc a fost descoperit zburând pe teritoriul SUA. Într-o conferință de presă la Pentagon, generalul Pat Ryder a anunțat amânarea vizitei, cu precizarea că „nimic nu s-a schimbat” în ceea ce privește menținerea unei linii deschise de comunicare cu China.
UPDATE 22.00 - Statele Unite au anunţat vineri un nou pachet de ajutor militar, de 2,2 miliarde de dolari, destinat Ucrainei şi care include rachete care vor putea, practic, dubla rază de acţiune a forţei de lovire ucrainene împotriva ruşilor.
UPDATE 21.00 - Obiectivul președintelui rus Vladimir Putin este „de a captura Donbasul până în martie”, a spus un oficial al serviciului ucrainean de informații al Apărării, adăugând că se așteaptă ca luptele în estul Ucrainei să se intensifice în următoarele câteva luni, relatează CNN.
UPDATE 20.00 - Ucraina nu va irosi "nici măcar o zi" pentru a se îndrepta spre aderarea la UE, le transmite Zelenski europenilor
„Obiectivul nostru este absolut clar: să începem negocierile privind aderarea Ucrainei”, a declarat el într-un mesaj pe Telegram, care însoțește înregistrarea video a sosirii liderilor europeni la summit. „Nu vom pierde nicio zi în activitatea noastră de apropiere a Ucrainei și a UE”, a adăugat el, potrivit AFP.
UPDATE 19.00 - Autoritățile instalate de Rusia în Crimeea au declarat vineri că au naționalizat aproximativ 500 de proprietăți aparținând oligarhilor și politicienilor ucraineni din peninsulă, relatează CNN.
„...deputații Consiliului de Stat al Republicii Crimeea au adoptat o rezoluție privind naționalizarea proprietăților cetățenilor străini și a statelor care comit acțiuni neprietenoase împotriva Rusiei”, a declarat Vladimir Konstantinov, președintele parlamentului Crimeei într-o postare pe Telegram.
Proprietățile oligarhilor ucraineni Serhii Taruta, Igor Kolomoiski, Rinat Ahmetov și Arsenii Iațeniuk sunt supuse naționalizării. Lista include și proprietatea a 12 bănci ucrainene și a clubului de fotbal Dinamo Kiev, a informat vineri presa de stat rusă TASS.
UPDATE 18.00 - Uniunea Europeană va oferi încă 25 de milioane de euro pentru a sprijini deminarea teritoriilor din Ucraina care au fost eliberate după ce au fost ocupate temporar de forțele armate ruse, a anunțat vineri înaltul diplomat al UE Josep Borrell.
„În teritoriile eliberate de forțele armate ucrainene se găsesc o mare varietate de mine și alte muniții explozive. Vom oferi până la 25 de milioane de euro pentru a sprijini eforturile de deminare în aceste zone periculoase. Protejarea civililor și a mijloacelor de existență a acestora este o prioritate”, a spus Borrell în marja summitului UE-Ucraina, relatează CNN.
UPDATE 17.00 - Uniunea Europeană (UE) a declarat vineri că dorește să găsească o modalitate de a folosi activele rusești înghețate în țările occidentale pentru a finanța reconstrucția Ucrainei, măsură cerută de Kiev, dar complicată din punct de vedere legal de implementat, relatează AFP.
„UE își va intensifica (...) eforturile de a folosi bunurile rusești înghețate pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei (...), în conformitate cu dreptul european și internațional”, au spus într-un comunicat de presă președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după un summit de la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
UPDATE 16.00 - Sirenele de raid aerian au început să sune la Kiev, pentru a doua oară într-o zi, relatează The Guardian.
UPDATE 15.00 - Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că nu există termene rigide pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană și că există obiective pe care Kievul trebuie să le îndeplinească în cadrul eforturilor sale de aderare, relatează Reuters.
„Nu există termene rigide, dar există obiective pe care trebuie să le atingeți”, a spus ea ca răspuns la o întrebare despre aderarea Ucrainei.
Ea a declarat, de asemenea, în cadrul unei conferințe de presă, după un summit de la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, că următorul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei va viza componentele utilizate dronelor rusești utilizate în Ucraina.
UPDATE 11:30 Cel puțin o persoană ar fi murit în urma unui atentat cu bombă care s-a produs la câțiva kilometri distanță de centrala nucleară de la Zaporojie. Un politician prorus a anunțat că o explozie puternică s-a produs vineri dimineață în orașul Enerhodar.
UPDATE 9:00 La Kiev, începe summitul dintre Uniunea Europeană şi Ucraina, în calitatea sa de ţară candidată la aderarea la blocul comunitar. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că merită să înceapă negocierile chiar din acest an, dar procesul de integrare ar putea dura decenii, în opinia unor lideri europeni.
UPDATE 07:00- Planul de pace al SUA, 20% din Ucraina oferit Rusiei. Casa Albă neagă
Şeful CIA, William Burns, i-ar fi oferit lui Vladimir Putin o cincime din teritoriul ucrainean - suprafaţă aproximativ egală cu dimensiunea Donbas - pentru a pune capăt războiului în curs, ca parte a unui plan de pace elaborat în numele preşedintelui Joe Biden. Newsweek o scrie citând ziarul elveţian-german Neue Zürcher Zeitung (NZZ). Casa Albă neagă. Purtătorul de cuvânt adjunct al Consiliului de Securitate Naţională, Sean Davitt, a declarat pentru săptămânal că ştirile „nu sunt exacte”.
NZZ susţine, citând politicieni străini germani de rang înalt, că, la mijlocul lunii ianuarie, Burns a prezentat Kievului şi Moscovei un plan de pace care a oferit Kremlinului „aproximativ 20% din teritoriul ucrainean”. Un oficial CIA a declarat pentru Newsweek că afirmaţiile din articolul NZZ conform cărora Burns a făcut o călătorie secretă la Moscova în ianuarie şi că a existat o propunere de pace pe care a făcut-o în numele Casei Albe sunt „complet false”.
Kievul şi Moscova, potrivit NZZ, ar fi respins propunerea: Ucraina - „pentru că nu este dispusă să-şi împartă teritoriul”, în timp ce oficialii ruşi ar fi afirmat că „pe termen lung vom câştiga războiul oricum”. Politicienii germani au spus că Biden a vrut să evite un război prelungit în Ucraina şi oferă teritoriul ca parte a planului de pace. După ce Ucraina şi Rusia au respins propunerea, administraţia Biden s-a angajat să aprovizioneze Kievul cu tancuri Abrams, potrivit ziarului elveţiano-german.
UPDATE 23:54- SUA vor trimite Ucrainei bombe inteligente cu rază mai lungă de acţiune într-un nou pachet de ajutor
Următorul lot de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, care ar putea fi anunţat pe 3 februarie, este de aşteptat să includă bombe de diametru mic (GLSDB) lansate la sol, potrivit Financial Times.
UPDATE 23:45- Serviciile de informaţii avertizează că Rusia se pregăteşte pentru o „ofensivă masivă” de capturarea Donbasului până în martie
UPDATE 23:40- Zelensky: „Ucraina vrea negocieri privind aderarea la UE în 2023”
Preşedintele Volodymyr Zelensky consideră că Ucraina trebuie să participe la negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană în 2023.