UPDATE 00:00 - Un militar al Forțelor Armate Ruse va fi judecat pentru torturarea a 9 ostatici în orașul Irpin, regiunea Kiev. Deţinuţii au fost bătuţi cu patul puștii şi nu au primit mâncare sau apă, potrivit procurorilor, relatează Ukrinform.
UPDATE 23:00 Ucrainenii au donat 20 de milioane de dolari, în trei zile, pentru a cumpăra 4 drone Bayraktar pentru Forțele Armate, potrivit The Kyiv Independent.
UPDATE 22:00 - Imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unei benzinării din orașul Mikolaiv arată cum au supraviețuit toate persoanele de la fața locului după ce au fost atacați cu o rachetă rusească. Pe rețelele de socializare au apărut imagini filmate cu momentul în care un angajat și clienții care alimentau au fost la un pas să fie omorâți în momentul în care un obuz a lovit magazinul.
UPDATE 21:00 - Ucraina ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a demina întregul teritoriu, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei, Oleksandr Khorunzhiy, citat de Kyiv Independent.
„Sunt calcule optimiste, pentru că nu știm încă ce se întâmplă în teritoriile în care au loc ostilități active. Și ce vom vedea când le vom elibera de ocupanți. Unitățile SES încă lucrează la deminarea statului după Primul și al Doilea Război Mondial”, a spus el și a precizat că pirotehniștii au deminat peste 62.000 de hectare de teritoriu ucrainean, neutralizând 45.000 de explozibili, inclusiv 2.000 de bombe aeriene.
UPDATE 20:40 - Germania este hotărâtă să trimită Ucrainei încă şase obuziere Panzerhaubitze, dacă partenerii ei contribuie la rândul lor, ceea ce ar însemna că Berlinul ar furniza încă două sau trei sisteme suplimentare, potrivit unor surse din Ministerul german al Apărării, notează DPA. Ucraina a primit până acum şapte obuziere Panzerhaubitze 2000 autopropulsate de la Germania, plus încă cinci de la Ţările de Jos.
UPDATE 19:00 - Vladimir Putin a declarat că Rusia nu este responsabilă pentru criza alimentară mondială, acuzând în schimb Occidentul că a împiedicat exportul de cereale rusești. Declarația a fost făcută la summitul online Brics Plus, la care au participat liderii din „7 țări, printre care China, India, Brazilia și Africa de Sud, liderul de la Kremlin a descris piața alimentară ca fiind „dezechilibrată în cel mai grav mod”. Putin a spus că piața alimentară este „dezechilibrată în cel mai grav mod” și a acuzat țările occidentale, în special SUA, că „destabilizează producția agricolă mondială” prin restricțiile privind livrarea de îngrășăminte din Rusia și Belarus și prin „îngreunarea” exportului de cereale de către Moscova.
UPDATE 18:15 - Presa ucraineană a publicat imagini cu primele două lansatoare de rachete HIMARS care au început deja să fie folosite pe frontul din Ucraina.
„Activitatea a două lansatoare de rachete HIMARS poate fi deja evaluată pe linia frontului”, se arată într-o postare publicate pe contul de Twitter al publicației Ukraine 24.
UPDATE 17:25 - Oficialii ucraineni au confirmat vineri că trupele ruse au ocupat complet oraşul Hirske situat la sud de oraşul important strategic Lisiceansk în regiunea Lugansk, în timp ce Rusia afirmă că a încercuit circa 2.000 de soldaţi ucraineni în acea zonă.
UPDATE 16:45 - Șeful administrației militare regionale Lugansk - Serhii Haidai a publicat mai multe imagini cu distrugerile făcute de aeriana rușilor: „Invadatorii distrug din elicoptere drumuri și poduri care duc spre Lisihansk”, a spus Haidai.
Invaders destroy roads and bridges leading to #Lisichansk from helicopters - Head of #Luhansk regional military administration, Serhiy Hayday. pic.twitter.com/LwKSYOhM0i
— NEXTA (@nexta_tv) June 24, 2022
UPDATE 16:24 - Olaf Scholz: Europa trebuie să accelereze reducerea dependenţei de importurile de combustibili din Rusia.
„Toţi împreună suntem foarte, foarte bine pregătiţi pentru provocarea dificilă legată de importurile de combustibili din Rusia”, a declarat Cancelarul Germaniei.
UPDATE 16:00 - Serghei Lavrov susține că UE și NATO adună o coaliție pentru război cu Rusia. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că țările Uniunii Europene și NATO se pregătesc de război cu Rusia. Potrivit acestuia, europenii au ales o cale care amintește de începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când „Hitler a adunat o parte semnificativă, dacă nu cea mai mare parte, a țărilor europene sub steagul său pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice”.
UPDATE 15:10 - Ministrul Finanțelor din Germania intenționează să naționalizeze partea din gazoductul "Nord Stream 2" care se află pe teritoriul țării.
UPDATE 15:00 - Ucraina va adera la Uniunea Europeană nu mai târziu de 2029, a afirmat șeful Oficiului ntegrării Europene și Euro-atlantice, Natalia Forsyuk.
UPDATE 14:07 - Kremlinul a oferit, vineri, prima reacție oficială la decizia istorică de joi a Consiliului European privind acordarea statutului de țări candidate Ucrainei și Republicii Moldova.
"Este o afacere internă europeană", le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Oficialul de la Moscova nu a uitat nici de Republica Moldova. El a denunțat dorinţa Chișinăului "de a deveni mai europeană decât europenii înşişi".
UPDATE 13:30 - Norvegia va crește aprovizionarea cu gaze către UE. Uniunea Europeană a convenit cu Norvegia să furnizeze mai mult gaz natural. Potrivit Bloomberg, în acest fel blocul comunitare încearcă să reducă prețurile și să îmbunătățească stabilitatea aprovizionării după ce Rusia, cel mai mare furnizor al său, a redus livrările la aproape jumătate din țările membre.
UPDATE 13:28 - Rusia lasă fără gaze Europa la iarnă - scenariul sumbru la care se așteaptă liderii UE. Liderii Uniunii Europene discută, vineri, despre viitoarea criză energetică provocată de Rusia din cauza sancțiunilor impuse țării. Liderii europeni se tem cel mai mult de faptul că Moscova va opri de tot livrarea de gaze naturale în Europa, ca răspuns la sancșiunile economice impuse de Bruxelles.
UPDATE 13:00 - Ca un rezultat al bombardamentelor rusești, 3 civili au fost uciși într-o singură zi și unul a fost rănit, a relatat șeful regiunii administrative Donețk, Pavlo Kirilenko.
As a result of #Russian shelling of #Donetsk region, three civilians were killed in a day and another was wounded, states the head of the Donetsk regional administration Pavlo Kirilenko. pic.twitter.com/AuuJLAEUdK
— NEXTA (@nexta_tv) June 24, 2022
UPADTE 12:20 - Unul dintre cei mai cunoscuți colaboratori ai forțelor armate ruse din regiunea ocupată Herson a murit în urma unei explozii a mașinii în care se afla, a informat parlamentarul ucrainean Oleksiy Goncharenko
Dmitri Savluchenko a fost șeful Departamentului de Tineret și Sport din regiunea ocupată Herson. Presa rusă susține că Savluchenko ar fi fost ucis “ca urmare a unui atac terorist”.
UPDATE 12:00 - Marea Britanie se angajează să ajute Ucraina să reia transporturile de cereale și alte alimente prin Marea Neagră. „Discutăm cu ucrainenii despre ce putem face din punct de vedere tehnic pentru a elibera porturile și a-i ajuta să exporte pe Marea Neagră alimente”, a declarat premierul britanic Boris Johnson.
UPDATE 11:58 - Momente emoționate ies, în continuare, la iveală după decizia unanimă de joi seara a Consiliului European de a acordat oficial Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la UE. Vestea a făcut-o pe vicepremierul Ucrainei pentru integrare europeană și euro-atlantică Olga Stefanishyna să izbucnească, la propriu, în lacrimi.
UPDATE 11:06 - Rusia a propus un memorandum către ONU prin care arată cum pot fi reluate rutele de export de cereale și alimente către Europa și cum poate fi rezolvată criza alimentară. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că cea mai ieftină variantă de export de alimente din Ucraina către Occident este prin Belarus. Oficialul de la Kremlin exclude variantele România și Polonia pe motiv că sunt mult mai costisitoare.
UPDATE 10:45 - Prim-ministrul Estoniei sune că Planul NATO de a proteja statele baltice presupune capturarea acestora de către Rusia și eliberarea lor în 180 de zile În acest timp, Estonia va fi „ștearsă de pe hartă”.
UPDATE 10:22 - Rusia livrează petrol în Europa cu ajutorul navelor înregistrate ca proprietate a filialelor sale din Cipru și Emiratele Arabe Unite. Metodă prin care rușii evită sancțiunile impuse de Uniunea Europeană.
UPDATE 10:00 - Duma de Stat a propus o intervenție militară în Lituania pentru crearea unui coridor către Kaliningrad. Rusia ar trebui să plaseze o grupare la granița Lituaniei cu Belarus, care va străbate coridorul către Kaliningrad, a spus generalul Andrei Gurulev, membru al Dumei de Stat, în programul lui Vladimir Solovyov de pe canalul Rusia-1. Propunerile de deconectare a Lituaniei de la sistemul unificat de alimentare cu energie (inele BRELL), potrivit lui Gurulev, nu vor crea probleme „critice” pentru Lituania.
UPDATE 09:15 - Apărătorii ucraineni părăsesc Severodonețk. Infrastructura orașului este complet distrusă, 90% din case sunt avariate sau distruse. „Va trebui să-i luăm pe băieți de acolo. Nu este nevoie să creștem numărul morților - nimeni nu-i abandonează pe băieții noștri. Nimeni nu va permite încercuirea”, a dat asigurări guvernatorul Serghei Gaidai.
UPDATE 8:15 - O persoană necunoscută din Yamal a incendiat un vagon de tren în drumul său de la Novy Urengoy la Orenburg, relatează presa locală. Vagonul a fost decuplat iar focul a fost stins. Nu au fost raportați răniți.
An unknown person on Yamal set fire to a train car on its way from #NovyUrengoy to #Orenburg, local media reports. The train car was unhitched and extinguished, no injuries were sustained. pic.twitter.com/EvdX3q6ais
— NEXTA (@nexta_tv) June 24, 2022
UPDATE 8:00 - Institutul pentru Studierea Războiului: operațiunile ofensive rusești s-ar putea bloca, în Donbas, în săptămânile următoare.
Grupul de reflecție american a declarat pe 23 iunie că forțele ruse au înregistrat câștiguri substanțiale în zona Sievierodonetsk-Lysychansk în ultimele câteva zile, în vreme ce trupele ucrainene continuă să sufere pierderi mari.
Cu toate acestea, forțele ucrainene și-au îndeplinit în mod fundamental obiectivul în luptă prin încetinirea și degradarea trupelor ruse. Drept urmare, xperții prevăd că operațiunile ofensive rusești se vor bloca probabil în următoarele săptămâni.
UPDATE 7:45 - Armata Ucrainei a ucis 44 de trupe rusești, distruge echipamente în sudul Ucrainei.
UPDATE 7:20 - Reuters: Un avion militar rusesc de marfă s-a prăbușit în apropiere de Ryazan, 3 persoane pierzându-și viața.
Un avion militar de marfă de tip Il-76 s-a prăbușit în această dimineață, la primele ore, și a luat foc. Incidentul s-a petrecut în timp ce aeronava ateriza în apropierea orașului Riazan din vestul Rusiei.
Se pare că trei dintre cele nouă persoane de la bord au fost ucise, a raportat Reuters, citând agenția de știri rusă Interfax. Ministerul rus al Apărării a confirmat, la rândul său, informația, precizând că avionul a suferit o defecțiune a motorului în timpul unui zbor de antrenament.
An IL-76 military plane crashed in the fields of #Ryazan, #Russia, reports local media. The Defense Ministry of Russia said that an engine problem was the reason for this incident.https://t.co/VoGVrPU2zv pic.twitter.com/WFl74MoIRA
— NEXTA (@nexta_tv) June 24, 2022