Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a cerut joi premierului israelian Benjamin Netanyahu să "încheie fără întârziere un acord" pentru o "încetare imediată a focului" în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Proteste masive la Ierusalim față de guvernul Netanyahu: zeci de mii de oameni au ieșit în stradă
De asemenea, el l-a avertizat pe liderul israelian că continuarea sprijinului SUA pentru operaţiunea sa din Gaza va depinde de decizii "concrete" pentru protejarea civililor, potrivit Casei Albe, care a făcut referire la o convorbire telefonică între cei doi lideri, la câteva zile după moartea unor lucrători umanitari într-un atac israelian în Fâşia Gaza.
SUA vor furniza bombe și avioane de război Israelului
Şi ministrul american al apărării, Lloyd Austin, "şi-a exprimat indignarea" faţă de atacul forţelor israeliene care a provocat moartea a şapte lucrători umanitari în Fâşia Gaza, în cadrul unei convorbiri telefonice, joi, cu omologul său israelian Yoav Gallant, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării american, Pat Ryder, notează dpa.