„Școlile își stabilesc scenariul în funcție de rata de incidență. (...) Între 1 și 3 intră toate școlile în scenariul 2 ceea ce înseamnă că Slatina va fi în scenariul 2, începând de luni.
Scenariul 2 înseamnă că învățământul preșcolar, primar, clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, ultimul an de profesională vor fi fizic, în școli. De acasă vor învăța clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a. Eu mă refer la toate școlile care sunt în localități cu rata între 1 și 3”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Olt, Mirela Paraschiv, citatată de Gazeta Oltului.
Situația nu este singulară. În urmă cu scurt timp, autoritățile școlare jduețene din Vaslui au anunțat că sute de elevi se vor întoarce în online, din 15 februarie, și asta după ce 21 de unităţi de învăţământ trec în SCENARIUL ROȘU.
"În conformitate cu datele transmise de CJSU, s-au modificat scenariile de funcţionare în 75 de unităţi şcolare prin trecerea din scenariul verde în scenariul galben a 16 unităţi, din scenariul verde în scenariul roşu a două unităţi, din scenariul galben în scenariul verde a 47 de unităţi şi din scenariul galben în cel roşu a zece unităţi, una dintre unităţi trecând în acest scenariu din motive de infrastructură. (...) Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ", se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții ISJ Vaslui.