"Persoanele care au fost transportate la spital, 5 la număr, au fost conștiente când au fost transportate, ele vor fi supuse investigațiilor. Din ce avem până acum, când au plecat erau conștiente.
Din păcate 7 persoane decedate.
Există minori printre ei care au fost duși la spitalul de copii din Bacău, din ce știu până acum starea este stabilă. Informații suplimentare despre starea suplimentară la spital vor trebui să le comunice colegii noștri după investigare.
Forțele de intervenție pe partea de urgență și descarcerare au fost din județul Bacău, Galați, Vrancea și elicopterul SMURD de la Iași. Nu știu dacă elicopterul doar a participat la intervenție sau dacă a și luat vreun pacient. Nu am informație dacă a luat vreun pacient. Oricum au participat, elicopterul are și un medic de urgență.
Au fost persoane încarcerate, mai ales în microbuz, au lucrat pompierii să le scoată. Intervenția de acest gen e foarte dificilă. Astfel de intervenții sunt dificile, sensibile, trebuie să îți împărți forțele", a declarat Raed Arafat la Realitatea PLUS.