Raed Arafat: ”Cei care se îmbolnăvesc niciodată nu vin să ne spună «am fost la restaurant şi nu am respectat regulile». Însă, din păcate, - şi aici partea de responsabilitate şi a operatorilor economici este una foarte serioasă – din păcate inclusiv ieri seară s-au văzut restaurante şi operatori economici care nu respectă regulile. S-a încercat să se pună regulă că cel care nu respectă se închide timp de două, de patru săptămâni, ca să lase pe ceilalţi care respectă regulile să meargă mai departe, nici asta nu s-a putut la acest moment la nivel legislativ. Nu putem să spunem că oamenii nu se îmbolnăvesc în restaurante, pentru că totuşi nu avem pe nimeni care vine şi declară unde a fost, dacă a fost în restaurant şi să spună că nu a respectat regulile acolo”
Arafat a mai precizat că restricțiile din România sunt mai echilibrate decât cele din alte state.
Raed Arafat:”Dacă comparaţi restricţiile din România cu restricţiile din alte ţări, România totuşi a rămas într-un mod mult mai, să zicem, echilibrat. Noi nu am ajuns la niciun moment să avem închidere totală. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în alte ţări: au fost închideri totale timp de patru săptămâni, în Franţa ora de intrare şi de interdicţie a circulaţiei a fost ora 18:00, nu a fost ora 23:00 cum este în România. Magazinele din România au rămas deschise. (...) Clar că acest lucru a permis şi creşterile, încet-încet, a cazurilor din nou. Deci nu s-a mers către o închidere totală şi nici nu avem de gând să ajungem la o închidere totală, dar măsuri de restricţie temporare care să limiteze creşterea, care să facă se ajungă la un plafon şi să coboare din nou numărul cazurilor zilnice, asta este foarte important”