Raed Arafat a lămurit situația în privința măștilor de protecție pe care ar trebui să le folosim. În Germania a fost impusă purtatea măștii de tip FFP2 în mijloacele de transport, în anumite zone.
„Știu aceste discuții, cel puțin din partea Germaniei, nu știu dacă sunt astfel de recomandări și din partea altor țări. Clar că aici se dorește o protecție maximă și o limitare maximă a răspândirii. Știm că o mască medicală, chirurgicală, protejează mai mult decât o mască de stofă și știm că o mască FFP2 protejează mai mult decât o mască chirurgicală, dar aici intervine problema costului”, a declarat la o televiziune de știri Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.