"A acționa împreună înseamnă să fim prezenți și să-i ajutăm pe prietenii noștri indiferent unde sunt, indiferent ce distanță ne desparte. Nimeni nu trebuie să rămână singur. Doar împreună, și aici vorbim despre Guvernul României, MAE, DSU, MApN, MAI, s-au alăturat noua societatatea civilă și în mai puțin de 48 de ore am asigurat o cantitate de echipamente din lista cerute de India (...) cilindri de oxigen de 40 de litri, aparate de concentre de oxigen individuale pentru pacienți, generatoare de oxigen și aparate de livrat oxigen la presiune mare pentru cei bolnavi de Covid. Aceste aparate, astăzi, vor pleca cu un avion al Ministerului Apărării al Forțelor Aeriene Române, al cărui cost va fi acoperit în proporție de 75% de Mecanismul European de Protecţie Civilă și 25% de Guvernul României. Donația este un semn de prietenie între noi și prietenii din India. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au donat bani și echipamente pentru această misiune", a afirmat Arafat, într-o scurtă declarație de presă susținută cu acest prilej.
Vă remintim că CNSU informa, încă de aseară, că a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru India. Decizia, spuneau reprezentanții CNSU, are la bază solicitarea autorităţilor din Republica India, transmisă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de Covid-19.
”Se aprobă acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru Republica India, constând în cantităţile de produse prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Transportul cantităţilor de produse prevăzute la alin. (1) se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale cu o aeronavă din dotare, pe ruta România - India, sub egida Mecanismului European de Protecţie Civilă şi cu recuperarea a 75% din costul acestuia”, precizează hotărârea CNSU.