"Nu aș fi atât de drastic. Nu sunt convins că ar fi oportună o astfel de măsură: limitare programului magazinelor și supermarketurilor ar duce la aglomerarere. Mi-e că facem mai mult rău decât bine", a afirmat edilul, întrebat fiind cum comentează măsurile luate de primarul Sectorului 5.
Potrivit lui Radu Mihaiu, primăria Sectorului 2 are în vedere câteva măsuri pentru a preveni răpândirea infecției cu COVID-19, printre acestea aflându-se ridicarea pereților mobili ai pieței Obor "pentru o mai bună circulație a aerului", precum și patrularea Poliției Locale în interiorul mall-urilor pentru a evita aglomerările de persoane.
Edilul susține, însă, că fără ajutorul și implicarea oamenilor, măsurile nu vor produce rezultatele scontate.
"Vreau să cer ajutorul și colaborarea ceățenilor: Oameni buni, spitalele sunt pline, secțiile ATI sunt pline. Trebuie să luăm presiunea de pe spitale. Vine o perioada mai călduroasă, de mâine se încălzește, haideți să respectăm distanțarea și să ne vaccinăm, să purtăm masca de protecție pentru a ne putea continua viața. Mi se pare dificil pentru economie și pentru unele industrii să intrăm iarăși în lockdown", a declarat Radu Mihaiu.
Cât privește războiul dintre primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone și prefectul Capitalei Ali Stoica pe tema restricțiilor la nivel local care ar urma să intre în vigoare chiar astăzi, edilul a răspuns: "Simpla atacare pe cale administrativă de către prefect suspendă acel act administrativ. Nu cred că prefectul, aplicând legea, ar trebui să își dea demisia. Este o declarație politică a lui Piedone (cea legată de faptul că Alin Stoica ar trebui să demisioneze dacă va da în judecată primăria Sectorului 5 - n.r.). E normal că legea să fie respectată la nivel de București. Astfel de decizii (privind instituirea de măsuri restrictive -n.r.) trebuie luate de către Comitet pentru Situații de Urgență la nivel de București, nu doar pentru un sector sau altul.
Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat, astăzi, la Realitatea PLUS, că va da primăria Sectorului 5 în judecată pentru că măsurile dispuse de edilul Piedone sunt ilegale. Este vorba de reducerea programului de funcționare al magazinelor și centrelor comerciale, piețelor și locurilor de joacă.