„Este o decuplare între agenda reală a populației și coșmarul pe care îl trăim. Imaginea externă nu este fundamnetal diferită de cea internă. Ambasadele, afaceriștii care urmăresc ce se întâmplă aici, transmit direct acasă ce se întâmplă la noi. Lumea râde compătimitor de noi, riști să fi calificat ca un fel de țară cu atitudine provincială. Nu e ușor să ajungi la acest nivel al peniblilui, multă lume spune „wow” cânde vede ce se întâmplă acum. Să nu uităm că memoria politică nu este de lungă durată. Nu știu dacă liderii vor deconta percepțiile de blat. Dacă nu-și revizuiesc comportamentul, în care unul nu comunică romănilor, iar altul țipă la români, PNL ca ultim partid istoric ar putea deveni istorie.
Iohannis și-a pierdut orice fel de ascendent moral printr-o simplă postare pe Facebook. El nu s-a remarcat prin activism, ca cel mai muncitor președinte din istorie. A punctat câteva elemente cheie și a apărut drept un personaj valoric. Însă, acum a arătat că el este părtaș, fiind o parte a problemei, nu soluția”, conchide analistul.