Jurnalistul Radu Banciu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii "Lumea lui Banciu" despre ancheta demarată de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), care a identificat o serie de nereguli la Poarta Albă.
Potrivit unui raport al ANP, Cristi Borcea a beneficiat de renovarea celulei, are în prezent mochetă pe jos, un televizor plasmă, un frigider și pe perioada iernii a avut instalat un calorifer electric.
"Nu se poate ca oamenii ăștia care au furat țara, care au făcut praf în stânga și în dreapta și care au acești bani falși, bani negri, să trăiască în pușcărie odios de bine. Ăsta o ducea net mai bine decât orice om simplu din România. Că și bătrânul, săracul, care își așteaptă pensia de la o lună la alta tot așa stă. Are acasa un televizor, dar nu neapărat o plasmă, are un frigider. Și între televizor și frigider își petrece toată ziulica", a mai comentat jurnalistul, potribit B1.ro.