„Noi doi (este vorba de șeful KAMAZ, Serghei Kogoghin – n. RIA-Novosti), încă în perioada 2008-2009, căutam să găsim o soluție pentru ieșirea din criză. Îmi amintesc perfect toate discuțiile noastre, îmi aduc aminte de măsurile pe care le-am elaborat atunci. De fapt, sugestiile pe care l-ați formulat acum, dacă e să o spunem cinstit, se deosebesc foarte puțin de cele din acea perioadă. Cu toate că momentul actual este, desigur, mai dificil decât a fost situația din 2008-2009„, a declarat președintele rus în cadrul consfătuirii de astăzi pe problemele dezvoltării industriei auto, citat de RADOR.
Putin a adăugat că în acei ani a fost vorba de o criză financiară mondială, iar acum este vorba de o pandemie de coronavirus, care limitează semnificativ afacerile din Rusia într-o serie întreagă de domenii. „Situația în acest sens este chiar mai complicată„, a conchis șeful statului.