"Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel.
M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte ușoară. La gradul meu de oboseală și stres ar fi putut fi altfel dacă nu aș fi fost vaccinat.
Să fiți/ să fim cu toții ocrotiți alături de cei dragi! Speranța pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu", a declarat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe a anunțat, la începutul săptămânii, că susține „cu toată convingerea” implicarea preoților în informarea credincioșilor privind vaccinarea anti-COVID și că el însuși a făcut prima doză, cu serul Pfizer.