"Nu ştiu ce conţineau acele hale, însă în interior sunt solvenţi - diluanţi. Există riscul unei explozii ţinând cont că sunt silozuri, sunt încărcate cu cereale. Da, se poate crea un amestec exploziv", a afirmat Daniel Vasile, citat de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București, traficul în zonă a fost blocat complet pentru a asigura intervenţia celor 20 de autospeciale ale pompierilor.
"Este un incendiu produs la două hale la fabrica ATIFCO, din localitatea Bragadiru, chiar la Şoseaua de Centură. Incendiul a cuprins o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, s-a extins şi la silozul fabricii. La incendiu au intervenit 20 de autospeciale ale pompierilor, nu sunt persoane rănite, traficul a fost blocat complet", a mai spus reprezentantul ISU București.