Potrivit surselor menţionate, pe 8 aprilie, Poliţia Sector 2 din Capitală s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte penale, iar imediat după cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Bucureşti, existând suspiciuni pentru mai multe zone din Capitală. În acest moment nu este începută urmărirea penală, iar procurorii împreună cu poliţiştii de la Investigaţii Criminale fac verificări prealabile.
Serviciul de Investigaţii Criminale, de la nivelul Direcţiei Generale a Poliţiei Capitalei, a solicitat secţiilor din subordine să înainteze către Structura Centrală toate sesizările pe care le au cu privire la instalarea crucilor inscripţionate cu mesajul "Creştinii nu vor megamoschee”.
În documentul intern se arată că poliţiştii din subordine trebuie, printre altele, să "identifice camerele video care surprind momentul amplasării crucilor şi să întocmească procese verbale de vizionare a înregistrărilor video, să depună crucile găsite la camerele de corpuri delicte ale fiecărui sector de poliţie".
După ce vor analiza toate probele strânse iniţial, procurorii vor lua decizia dacă încep urmărirea penală, declară sursele citate.
În noaptea de 7 spre 8 aprilie, aproximativ 500 de cruci cu mesaje anti-moschee au fost amplasate în mai multe locuri din Capitală.
"Astăzi 8 aprilie 2016 am montat 500 de sfinte cruci de lemn în dorinţa de a sensibiliza şi trezi conştiinţa cetăţenilor, referitor la pericolul construirii unei Mega Moschei în Bucureşti. În marile intersecţii pe Cruci stă scris "Creştinii nu vor Mega Moschee" Cătălin Berenghi şi Cătălin Ioan Gornic", au scris pe Facebook tinerii care susţin că s-au ocupat de organizarea protestului.