Un nou protest faţă de gazele de şist a avut loc la Pungeşti, cu o zi înainte de Ziua Naţională de Luptă Împotriva Fracturării Hidraulice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oamenii s-au adunat în localitatea Armăşoaia, apoi au pornit în marş spre localitatea Siliştea şi, după parcurgea a aproximativ trei kilometri, s-au oprit în apropierea perimetrului unde compania Chevron desfăşoară acţiuni de amenajare a platformei unde va fi amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
Protestatarii au avut pancarte şi steaguri şi au scandat lozinci împotriva guvernului şi a exploarării şi exploatării gazelor de şist, precum "România, ţara noastă şi apa noastră, niciodată Chevron nu o să o otrăvească", "Victor Ponta nu uita, ţara asta nu-i a ta" şi "Afară, afară, cu trădătorii din ţară".
"Practic, astăzi am dat startul la ceea ce se va întâmpla duminică în 60 de oraşe din România. La manifestaţie, una paşnică şi autorizată, au venit atât localnici, inclusiv bătrâni şi copii, cât şi activişti de mediu din diverse localităţi din ţară, cum ar fi Constanţa, Iaşi, Bucureşti, Vaslui şi Bârlad", a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX Zîna Domintean, unul dintre liderii Asociaţiei "Mişcarea de Rezistenţă Pungeşti".
Pe toată durata celor două ore de protest, manifestanţii au fost însoţiţi de jandarmi, care nu au permis accesul acestora spre perimetrul deţinut de Chevron.
Compania Chevron a obţinut, la sfârşitul lunii martie, acordul de mediu pentru cel de-al patrulea perimetru deţinut în judeţul Vaslui, în baza căruia va putea face explorare pentru gazele de şist la Puieşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului emiţând documentul după ce nu a primit nicio contestaţie la acest proiect.
Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.
Chevron mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea - Pungeşti, Păltiniş - Băceşti şi Popeni - Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie montată sonda de explorare de la Siliştea - Pungeşti. Autorizaţia a fost acordată de Consiliul Judeţean Vaslui la începutul lunii octombrie 2013, lucrările de amenajare a platformei fiind începute efectiv în 2 decembrie 2013.
După ce compania Chevron a obţinut, în 3 octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste, ultimele acţiuni de acest fel desfăşurându-se în 18 martie, când zeci de localnici din Siliştea şi Armăşoaia au ieşit în stradă în încercarea de opri o coloană de autotrenuri care se îndrepta spre perimetrul deţinut de Chevron.