Mesajul care însoțește anunțul liderului AUR este următorul: "Astăzi la 17:00 cu adevărat ne luăm Țara înapoi. În toată ROMÂNIA, nu există scuze".
"Este inadmisibil ce se întâmplă în Romania cu restricțiile. Este datoria noastră să ieșim în stradă. Nu mai stăm în case, să ieșim în strada pentru drepturile noastre, aceste restricții sunt aberante. Veniți în fața prefecturii. O să ne luptam cu balaurul cum a făcut-o Sfântul Gheorghe", a spus Simion, într-un live pe Facebook.
Postarea a strâns 14 mii de like-uri, 1,7 mii de comentarii și nu mai puțin de 2,1 mii de distriburi, totul în doar câteva ore, ceea ce înseamnă că a ajuns la un număr impresionant de persoane care au distribuit-o, la rândul lor, mai departe, după ce s-au arătat de acord cu respectivul mesaj.
În ceea ce privește protestul din Capitală, locul de întâlnire ar urma să fie statuia lui Mihai Viteazul din Piața Universității. Proteste similare vor avea, însă, loc în fața prefecturilor din toate județele, începând tot cu ora 17:00.
Într-un comunicat remis presei în urmă cu scurt timp, AUR a anunțat că denunță:
- climatul de psihoză generalizată prin care Guvernul Cîțu-Barna-Hunor îl perpetuează în România;
- încălcarea constantă a drepturilor și libertăților cetățenești săvârșită cu complicitatea întregii clase politice;
- măsurile dictatoriale care proiectează pedeapsa colectivă asupra tuturor românilor, considerați infractori;
- lipsa cu desăvârșire a unor politici publice coerente cu măsuri profilactice anti-COVID 19;
- sugrumarea agenților economici și dezastrul la care a ajuns mediul de afaceri;
- tirania mediatică prin care se promovează vaccinuri experimentale cu complicitatea presei;
- dubla măsură abordată în aplicarea sancțiunilor.
În context, reprezentanții AUR au prezentat lista cu principalele revendicări, care cuprind:
- ridicarea de urgență a tuturor restricțiilor ilegale, incoerente și iraționale impuse sub pretextul crizei sanitare. Ridicarea de urgență a impunerii purtării măștilor în spații închise sau deschise;
- explicații publice cu privire la fundamentarea științifică a impunerii restricțiilor;
- demisia premierului Florin Cîțu și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.