Un jandarm şi-a sărbătorit ziua de naştere în dispozitiv, astfel că zeci de protestatari din Piața Victoriei i-au cântat "La mulţi ani!".
Apoi, manifestanții strânşi în fața Guvernului şi-au exprimat respectul faţă de cei care le-au asigurat siguranţa în timpul protestelor din aceste zile.
Joi, pentru a treia zi consecutiv, zeci de mii de oameni au protestat în București și alte zeci de mii în țară față de decizia Guvernului Grindeanu de a adopta o Ordonanță de Urgență privind modificarea Codurilor Penale și un proiect de lege privind grațierea unor pedepse.