UPDATE: Câteva sute de persoane au ajuns sâmbătă după-amiază în Piața Universității, la fântână. La protest a venit și Clotilde Armand, candidata USB în sectorul 1, care a stat de vorbă cu participanții la protest.
Armand a declarat pentru Realitatea TV că a contestat rezultatul votului în instanță. "Noi am fost la Judecătorie. Am spus judecătorului că noi credem că există suspiciuni şi că se justifică această acţiune", a spus reprezentanta USB.
Printre manifestanți s-a aflat și Gabriel Liiceanu. "Fraudarea votului este cel mai grav atentat la democraţie pentru că îi surpă pur şi simplu fundamentele. Poate de vină nu e un electorat care şi-a pierdut demult distincţia între bine şi rău, după decenii de confuzie a valorilor, ci legiutorii care nu împiedică posibilitatea ca un condamnat să candideze şi să fie ales", a spus Liiceanu.
"Suspiciuni de fraude electorale"
Comunitatea "Corupţia ucide", apărută după incendiul din Colectiv, organizeză sâmbătă un protest, în Piaţa Universităţii, pentru renumărarea voturilor în sectorul 1, după ce cererea USB pentru renumărarea voturilor în 18 secţii a fost respinsă de Biroul Electoral.
"Există suspiciuni că în sectorul 1 din Bucureşti s-au comis fraude electorale. Solicităm Biroului Electoral Central şi unităţilor din teritoriu să solicite renumărarea voturilor pentru a clarifica aceste suspiciuni. Cerem să avem certitudinea unui vot corect, într-un stat de drept care funcţionează şi în care instituţiile aflate în serviciul cetăţenilor respectă legile în vigoare. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, ne întâlnim pentru a comemora democraţia în România", potrivit evenimentului de la Facebook, la care şi-au anunţat prezenţa peste 4.000 de persoane.
Evenimentul de pe Facebook este promovat şi de liderul partidului USB, Nicuşor Dan: "Cetăţenii cer un proces electoral transparent, vital pentru democraţie. Uniunea Salvaţi Bucureştiul urmăreşte acelaşi scop şi continuă demersurile legale pentru renumărarea voturilor în sectorul 1."
O petiţie online prin care se solicită renumărarea votului a fost semantă de peste 11.000 de persoane.
La protest si-a anuntat participarea si jurnalistul Moise Guran. "Bai, sambata aveam de cosit niste iarba, dar nu-i bai daca o mai aman. Hai sa vedem cati ne strangem si cati chiar sunt inetersati de problemele astea...", a spus Guran.