UPDATE: Mitingul Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) nu mai are loc joi pentru că Primăria Capitalei a respins organizarea acestei manifestații.
"COTAR a luat legătura cu majoritatea organizațiilor patronale din transport și împreună vom depune o nouă cerere, pentru a organiza un protest la nivel național al transportatorilor rutieri. Totodată, anunțăm public faptul că la data când vom anunța protestul, sperăm ca Primăria Capitalei să ne dea aprobare. În caz contrar, vom declanșa un protest spontan", se arată în comunicatul de presă citat de Agerpres.
În plus, președinte COTAR, Vasile Ștefănescu, a precizat că membrii organizației pe care o conduce sunt dispuși să plătească amenda de 10.000 lei, dacă nu li se dă dreptul la organizarea unui protest.
"Suntem dispuși să plătim inclusiv amenda de 10 000 de lei, dacă nu ni se va da dreptul la organizarea unui protest. Considerăm că Art. 30 din Constituția României, privind dreptul la libertatea de exprimare, este inviolabil, însă este încălcat de autoritatea publică locală", a spus Ștefănescu.
COTAR își exprimă public regretul pentru modul în care Primăria Municipiului București a soluționat cererea de miting și își exprimă speranța că noua cerere va fi soluționată favorabil, în acord cu prevederile constituționale.
Potrivit sursei citate, transportatorii sunt nemulțumiți de modalitatea de atribuire a traseelor dintre Municipiul București și localitățile județului Ilfov, dar și de algoritmul de calcul pentru polițele RCA.
Organizatorii precizează într-un comunicat remis Agerpres că la acțiunea de protest vor fi mobilizate aproximativ 7.000 de autobuze, autocare și taxiuri care aparțin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane.
COTAR solicită consultări în regim de urgență între Autoritatea Metropolitană de Transport București (AMTB) și organizațiile reprezentative ale transportatorilor rutieri pentru întocmirea noului program de transport din zona metropolitană București, a criteriilor de atribuire și a metodologiei de punctare, în vederea atribuirii traseelor dintre Municipiul București și localitățile județului Ilfov.
Patronatele atrag atenția ministrului Transportului și Primului Ministru că dețin informații potrivit cărora se face trafic de influență "în interesul unor potentați ai zilei" pentru modificarea Legii nr.92/2007, astfel încât transportatorii privați care își desfășoară activitatea pe traseele dintre București și Ilfov și nu răspund la comenzile politice, să poată fi scoși de pe aceste trasee fără a da socoteală nimănui și pentru a putea atribui aceste trasee celor loiali politicului sau grupurilor de interese.
"Prin aceleași modificări se urmărește desființarea Autorității Metropolitane de Transport București, autoritate care a reușit într—un sfârșit să își intre în atribuții, precum și înființarea unei Asociații de transport între București și Ilfov", a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
De asemenea, transportatorii cer urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate și aprobate în Comisiile de dialog social (HG 69) și schimbarea urgentă a algoritmului de calcul a poliței RCA, după criterii relevante profilului de risc al asiguratului, precum și modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel încât operatorii de transport să fie exonerați de obligația de a plăti drepturile de autor numai pentru simplu fapt că autovehiculul este dotat cu un aparat de radio.
"Prezentăm scuzele noastre bucureștenilor pentru acțiunea de protest care va afecta circulația în zona centrală a orașului, însă aceasta este singura cale prin care autoritățile pot fi determinate să înțeleagă că instituțiile trebuie să fie în slujba cetățenilor și nu invers", a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.