Propunerea trimisă de premierul Ciucă șefului statului vine la doar o zi după ce Consiliului Politic Naţional al PSD l-a votat pe Petre Daea pentru funcția de ministru al Agriculturii.
Petre Daea urmează, astfel, să revină la conducerea Ministerului Agriculturii după demisia lui Adrian Chesnoiu, colegul său de partid, vizat într-un dosar penal instrumentat de DNA.
În prezent, interimatul la Ministerul Agriculturii e asigurat de Sorin Grindeanu, care e și ministrul Transporturilor.
Reamintim că social-democratul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția ministru al Agriculturii, după ce procurorii anticorupție au decis punerea sa sub urmărire penală. Acest lucru s-a putut face după ce Camera Deputaților a aprobat cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, el fiind și deputat.
Chesnoiu este, astfel, acuzat de abuz în serviciu și de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite