În prezent, doar proprietarii de câini periculoși sunt obligați prin lege să încheie o astfel de asigurare pentru a acoperi eventualele daune provocate altor animale sau chiar oamenilor.
O astfel de asigurare oferă despăgubiri și poate acoperi daunele pe care o persoană vătămată le poate cere în instanță. De altfel, prețul unei astfel de asigurări variază în funcție de suma asigurată - între 200 și 100.000 de euro.
Cei care sunt prinși fără asigurare de răspundere civilă pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.
Legea vine după ce, la începutul anului 2023, Ana, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Capitală, a fost ucisă de o haită de câini, pe Lacul Morii.
Cazul nu a fost izolat. Acum 11 ani, Ionuţ, un băiețel de 4 ani, a murit sfâșiat de câini în Parcul Tei.
În 2006, țara noastră a ajuns subiect pe prima pagină a presei internaționale. La o aruncătură de băț de Guvern, un om de afaceri japonez a murit după ce a fost mușcat de un maidanez.