"Abia de la 1 iulie 2022 îşi propun mărirea alocaţiilor (cei din coaliţia de guvernare - n.r.). Nu mai am încredere, pentru că premierul Cîţu ne-a spus foarte clar că ce spune în campania electorală nu mai e valabil la guvernare. Am propus de ieri (luni - n.r.) conducerii partidului ca în prima şedinţă a forului de conducere a partidului să fie supusă spre aprobare atacarea acestei legi la Curtea Constituţională şi când vom avea aprobarea în Consiliul Politic sau în Biroul Politic al partidului vom face anunţul oficial. Am discutat ieri cu prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, cu preşedintele Marcel Ciolacu şi au fost de acord să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe acest aspect", a declarat deputatul PSD Marius Budăi, la Palatul Parlamentului.
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte, astăzi, iar principalele subiecte de pe ordinea de zi sunt calendarul pentru depunerea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu şi a moţiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea, precum şi strategia de campanie electorală pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc la finalul acestei luni, relatează Agerpres.
Citește și PSD vrea să forțeze guvernul să majoreze alocațiile. Cu cât ar putea crește acestea